 |
javier marías
chipul tău, mâine. 1 febră și lance
(tu rostro mañana 1 fiebre y lanza)
editura polirom, iași, 2005
traducere de andrei ionescu
464 pagini broșate
coperta de radu răileanu
|
purtăm în vene chipul nostru probabil de mâine - iar timpul, ispita și împrejurările duc la înfăptuirea lui.
eseu despre vorbire
vreo 2000 de pagini are trilogia lui javier marías, tradusă complet anul acesta despre extraordinarul nostru hispanist andrei ionescu.
mulțumit că recunosc câteva personaje din tocmai finalizatul roman al oxfordului, sunt de-a dreptul cufundat în proza păstoasă și lipicioasă a spaniolului.
romanul are două părți. prima, febră, este de fapt un prolog ce conține ancora în romanul oxfordului, din care preia anumite personaje, mai ales personajul principal.
totul pornește de la o cină găzduită de bătrânul frate al unui profesor universitar. aici, povestitorul nostru, numit jaime/jacobo deza, intră în legătură cu bertram tupra, ce îi va oferi un post într-o organizație secretă.
ei bine, în partea a doua, ceea ce va face povestitorul este să gloseze pe marginea unor persoane pe care fie le vede în cadrul unor interogatorii, fie cu camera ascunsă: va deveni un „interpret de persoane și traducător de vieți omenești“ - a ascult și a observa și a interpreta și a relata. și iată cum încep să curgă poveștile ipotetice despre oameni, ficțiuni pornind de la realitate.
nu știm - și nici personajul nu știe - ce se întâmplă cu aceste ficțiuni pe care el le pronostichează, însă geniul de povestitor al lui javier marías te face să le citești, pentru că te regăsești și tu puțin, în fiecare. și pe fiecare pagină șade ca o mică pepită ascunsă în piatră câte-un panseu ce te face să te gândești la lume și la propria-ți viață.
sunt vieți narative cu protuberanțe și orori, înșirate ca mărgelele pe un șir, și nu știm unde duce șirul și la ce folosește salba, doar că-ți ia ochii și gândurile ție, cititorule. și te face să treci repede la volumul al doilea. pentru că temele începute aici sunt reluate în următoarele volume - și alcătuiesc astfel un întreg, o lume proprie lui javier marías, făcută din gânduri și din cuvinte.
 |
| coperta ediției spaniole |
pentru că nu tăcem (și de ce ne este imposibil să tăcem?), și adesea nu știm ce să facem cu ce auzim, pentru că ne afectează mai mult ceea ce se spune decât ceea ce se întâmplă (sau de ce dracu' vorbei îi dăm mai mare importanță decât faptei)?:
Ceea ce se întâmplă nu ne afectează prea mult, sau nu mai mult decât ceea ce nu se întâmplă, dar ne afectează ceea ce se spune (precum și ceea ce se spune despre ceea ce nu se întâmplă), iar ceea ce se spune e fără doar și poate imprecis, înșelător, aproximativ și, în fond, nul, și totuși e singurul lucru care contează, singurul lucru decisiv, care ne răzvrătește sufletul și ne otrăvește și ne face să rătăcim drumul și, cu siguranță, face să se învârtească leneșa și șubreda roată a lumii. (pp. 23-24)
pentru că suntem mai curioși cu privire la trecut și el ne afectează când și cum nici nu gândim, că în loc să ne preocupe prezentul, căutăm corespondențe și cauze cu trecutul și ne chinuim să născocim ipoteze, prin care ne iluzionăm că putem pronostica viitorul - și totul tot prin gânduri transformate în cuvinte. sau...
Nici o situație anterioară nu ne obligă la nimic, nici nu ne osândește să repetăm întocmai purtarea din trecut, și cine a fost ieri mărinimos și viteaz se poate dovedi mâine turnător și la, cine a fost fricos și turnător odată poate fi azi loial și integru, și poate că viitorul ne condiționează și ne obligă mai mult decât trecutul, ceea ce urmează să cunoaștem mai mult decât decât am cunoscut... Și, deopotrivă, totuși, nimic din ceea ce s-a întîmplat nu se șterge niciodată cu totul... (pp. 177-178)
Epoca noastră s-a consacrat prostiei, lucrurilor moderate și de prisos (p. 212)
Vremurile noastre au devenit serbede, fandosite, de-a dreptul habotnice. Nimeni nu vrea să vadă nimic din ceea ce trebuie să vedem, nici nu îndrăznească să privească, cu atât mai puțin să facă un pariu, să riște, să se păzească, să prevadă, să judece... Nimeni nu vrea să știe; iar să știi dinainte, ce să mai vorbim, trezește groază... Pentru orice lucru se cer demonstrații și dovezi; beneficiul îndoielii, ceea ce a fost numit așa, a invadat totul, fără a lăsa un singur loc neocupat, și a ajuns să ne paralizeze, să ne facă de-a dreptul imparțiali, și meticuloși, și naivi, iar în practică idioți, complet nătărăi. (p. 291)
Pentru aproape toți oamenii, dificultățile, limitările lor provin din lipsa de stăruință, din lenea sau mulțumirea lor facilă, precum și din frică. Aproape toată lumea străbate o distanță mică și pune frână, se oprește curând și ia loc și își revine din spaimă și adoarme, iar atunci se zăpăcește. (pp. 334-335)
Mustrările de cuget și căința sinceră nu mai aparțin vremii noastre. (p. 348)
 |
| sursa |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu