ultimele volume din „o mie și una de nopți“

tocmai ce-am terminat ultimele trei volume din ciclul de povești „o mie și una de nopți“, în traducerea lui haralambie grămescu, după traducerea lui mardrus.

am bifat câteva povești excelente, care mi-au plăcut, unele nu chiar celebre.
dintre ele,

povestea sarailiei unse cu miere de albine și afurisita de nevastă a cavafului - o poveste din vol. 14, ce debutează cu cea mai rea nevastă dintre toate care-l va fi terorizat vreodată pe un soț, apoi continuă cu un naufragiu, cu o înșelătorie, cu o cavaful care devine ginere de sultan și o uimește  cu darurile sale erotice pe fiica acestuia, cu un ginn, supranumit Părintele Norocului și, în cele din urmă, cu nevasta pietrificată într-o statuie, într-o grădină.

mai sunt câteva povești erotice, cu două lesbiene, cu un sultan care-și oferă fundul soției sale, crezând că-i bărbat, cu un tânăr însurățel, al cărui berbece „bătu de cincisprezece ori la rând“.

Nu vrei să cugeți și să înțelegiCă orișice iubire se sfârșeșteSub zodia neînduratei legiCe-ntru plictis și silă-o veștejește,Și dragostele noastre, pân'la urmă,Cu voie, fără voie, tot ce se curmă. (vol. 1, p. 144)

la fel, pentru că ultimul citit a fost tocmai volumul 1, am aflat că motivul pentru care șahriar își omora nevestele era acela că o prinsese pe una într-o orgie sexuală cu femeile din harem și robii:

Ușa de la sarai se deschise și ieșiră douăzeci de roabe și douăzeci de robi; iar femeia regelui se afla printre ei, preumblându-se în toată frumusețea ei strălucitoare: când ajunseră la un havuz, se dezbrăcară toți și se amestecară laolaltă. Și deodată femeia regelui strifă:
- O, Massud! Ya,  Massud!
Și numaidecât se repezi la ea un harap negru și vânjos și care o și înșfăcă; iar ea îl înșfăcă la fel. Apoi harapul cel negru o răsturnă pe spate și o încălecă. La răsturnișul acela, toți robii ceilalți făcură și ei la fel cu femeile. Și toți o ținură așa multă vreme, și nu puseră capăt sărutărilor, îmbrățișărilor, târnoselilor și altor și altor lucruri asemenea decât când dete ziua în scapăt. (vol. 1, p. 7)

per ansamblu, întreg ciclul este o lume mitică, pe care orientul (arabii, dar nu numai) a oferit-o occidentului și care - așa cum orice capodoperă adevărată face - oferă o imagine a umanității dintotdeauna, așa cum este ea. doar că sub semnul soartei și al milei lui Allah.

am citit de curând poveștile fraților grimm iar acestea pălesc în fața frumuseții poveștilor arabe. și nu vorbesc de limbaj, vădit arhaic și destul de popular al traductorului, ci de conținut. poveștile arabe sunt mai bogate în sensuri, mai pline de viață, de culoare, de ACȚIUNE - totul palpită ca o inimă îndrăgostită. cele nemțești sunt mai raționale, mai ironice și - parcă - mai lipsite de imaginație.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Dragos Butuzea (@dragos_butuzea) pe Nov 22, 2017 at 11:22 PST