turgheniev / bazarov

2 tineri se-ntorc acasă, în provincie. şi-au terminat studiile. unul e discipolul celuilat, al nihilistului. fiind nihilist, nu crede în nimic, nu recunoaşte nici o autoritate - fie ea a statului, a tradiţiei, a obârşiei, a dragostei. important pentru el sunt 2 lucruri - ştiinţa şi libertatea.

e un roman frumos de-a dreptul, de care mi se făcuse dor. are multă emoţie, efuziuni lirice, are şi dragoste, are loc şi un duel. avem într-un conac doi fraţi bătrâni - unul e tatăl discipolului, în alt conac o femeie plictisită cu sora ei brună, iar în al treilea conac, doi bătrânei îndrăgostiţi de fiul lor - nihilistul.

ei bine, în spatele dialogurilor pline de spirit, stau ascunse rosturile vieţii - amorul, tinereţea, bătrâneţea, plictiseala, moartea.
n-are nici un rost să tot vorbim necontenit despre metehnele noastre... am înţeles că ne ocupăm de fleacuri, pălăvrăgim, chipurile, despre artă, despre o creaţie inconştientă, despre parlamentarism, avocatură şi cîte şi mai câte, când, de fapt, e vorba despre pâinea noastră cea de toate zilele, când ne înăbuşă cele mai absurde superstiţii, când toate societăţile noastre de acţiuni dau faliment numai din cauza lipsi oamenilor cinstiţi şi când însăşi libertatea, de care se ocupă atâta guvernul, puţin probabil să ne fie de folos, din moment ce mujicul nostru este gata să-şi fure pâinea de la gură şi cămaşa de pe el, numai ca să se poată îmbăta la cârciumă. (p.65)
noi vrem să ne batem, să-i criticăm pe alţii, să-i facem pe alţii cu ou şi cu oţet. (p.225)

mie mi-a plăcut mult romanul, dar totuşi nu înţeleg succesul pe care l-a avut turgheniev în franţa - prieten cu flaubert, maupassant, zola - tolstoi spunea despre el că era un om plicticos, nu credea în nimic şi dorea să iubească, neputând-o face.

enfin, un roman frumos, pe care l-am citit cu drag. în plus, traducerea lui mircea lutic, foarte izbutită.

ivan sergheevici turgheniev, părinţi şi copii, editura litera şi jurnalul naţional, bucureşti, 2010, 251 pagini, traducere de mircea lutic