cutia din lemn de nuc

nu e de ajuns de câte ori mă cuprinde bucuria descoperind romane scrise de sârbi - vecini de care nu ne interesăm deloc. de pildă, autorul acestei cărţi, nikola milošević, a fost un vestit filozof sârb, om politic, ţinta unor dese antetate contra opiniilor sale.

ei bine, cărticica aceasta, de citit pe drumul unei zile la serviciu şi-napoi, a fost o surpriză plăcută: autorul îşi descrie câteva amintiri de juneţe - experienţe erotice, întâmplări politice (de fapt, anecdote), cugetări metafizice:

ca student, îi plac perversiunile: să pipăie femei în trenul aglomerat, să facă sex pe frunze cu lăptărese, să seducă prietenele mamei ca să se culce cu el. dar nu numai.
descoperă şi alte perspective ale vieţii: nenorocirile bolşevismului, tâmpenia turnatului la partid, întâmplări parapsihologice.
- totul scris concis, inteligent, pasionant.

am rămas cu o idee:
destinul (implacabil) e de 2 feluri: unul interior, care ne "spune" ce să facem - recunoaştem semne, educăm simţurile - şi altul exterior, care nu mai depinde de noi.
tot ce se acumulează în viaţă nu e decât o progresie de puncte în care se intersectează 2 tipuri de inevitabilităţi - una exterioară, cealaltă interioară.
şi în asta stă toată înţelepciunea acestei lumi. (p.126)

nikola milošević, cutia din lemn de nuc, editura niculescu, 2004, traducere de annemarie sorescu marinković, 138 pagini