Lucrare citită în cadrul unui evenment din 2017 de la Fac. de Litere București dedicat romanului polițist.
- Nu, căci a fost scris când autorul lui a trăit în Argentina și în Portugalia.
- Nu, căci a fost scris în limba engleză (titlul original este Parlayed Letter – litera avantajoasă).
- Nu, căci nu există nici un personaj român, în afara unei mențiuni, într-o notă de subsol (a unei oarecare Alexandra Varparonian).
- Da, este un roman românesc, căci autorul său s-a născut și a murit în România.
- Da, dacă-l socotim un omagiu adus întemeietorului genului, Edgar Allan Poe, care a scris povestirea The Purloined Letter, tradusă la noi Scrisoarea furată, a treia povestire ce-l are ca personaj pe C. Auguste Dupin, personajul detectiv avant la lettre. Scriitorul american Edgar Poe își intitula nuvela „analitică” (ratiocinative) – în sensul folosirii unei intrigi pur intelectuale, anume „identificarea intelectului analistului cu cel al adversarului său” (1).
- Da, dacă-l socotim un omagiu adus scriitorului Fernando Pessoa, autor și de povestiri polițiste, ce-l au ca personaj pe Abilio Fernandes Quaresma, detectivul-logician care „rezolvă problemele […] fără măcar să se mişte din fotoliu”, care rezolvă și el enigme ca, de exemplu, în povestirile Pergamentul furat sau (sic!) Scrisoarea magică (2).
- Da, dacă folosim sintagma engleză who dunn it? (cine-a făcut-o?). Căci nu știm decât la final. Avem atâtea personaje că ne-mpiedicăm de ele și ne zăpăcesc de cap de nu mai știi cine e cine, cine ce face și de ce face?
- Am putea numi acest micro-roman și un „roman de mistere”, căci unul din personajele secundare, Alesteir Crowley, un autor real pe care scriitorul portughez Fernando Pessoa îl menționează în două articole, era poet, ocultist și om al misterului(3) , așa încât iată-l pe Alex. Leo Șerban să arunce destule elemente de ocultism, mai ales de ocultism livresc.
Oricum am încadra această operă jucăușă a lui Alex. Leo Șerban, există o adevărată alchimie în metoda cu care își construiește intriga. Și, așa cum alchimistul își propunea să se dezvolte pe sine, și autorul nostru își adună noțiunile cele mai dragi – scriitori, opere, jocuri livrești, intertextualități. De exemplu:
- Ia un scriitor favorit, argentinian celebru, Jorge Luis Borges, care a locuit în Buenos Aires, cunoscut pentru povestirile sale livrești pline de construcții fantasmagorice, din care una, folositoare lui Alex. Leo Șerban, este Borges și eu(4), în care personajul Borges nu e el, ci dedublarea sa.
- Ia un personaj, Franz Osberg (anagrama lui borges) – alias Peter sau Gerhard – care descoperă o scrisoare. El este urmărit de Interpol pentru că face negoț cu falsuri artistice (Alex. Leo Șerban a fost și curator de artă). Ei bine, ajuns în Buenos Aires, lui Oseberg acesta în mâini (de fapt, îi urcă în mâini) scrisoarea misterioasă din titlu.
- Mai ia un scriitor portughez celebru (postum), Fernado Pessoa, care a locuit în Lisabona, cunoscut ca inventator al așa-zișilor heteronimi, cu care-și semna operele, heteronimi cărora le construia și biografii ficționale. Astfel, îi avem pe Alvaro de Campos, Alberto Caeiro, Ricardo Reis, care-i ies tustrei din cap.
Vă imaginați, că ar fi fost de neconceput ca vreunul dintre heteronimii lui Pessoa să se țină deoparte în timp ce Poetul se lansa în aventura vieții lui! Freneticul, poznașul de Campos, urmat spontan de naturalul și terestrul Caeiro și de sofisticatul Reis făceau cu schimbul – fiecare în partea lui de creier – în urmărirea deplasării transatlantice a cafenelei... (p. 135)
- Mai ia ideea unei întâlniri ucronice a celor doi scriitori în Buenos Aires, pe modelul întâlnirii – nereușite – dintre Marcel Proust și James Joyce. Doar că, deși în realitate Pessoa era cu unsprezece ani mai bătrân decât Borges, în momentul întâlnirii din carte, Borges este cel mai bătrân (are șaizeci și ceva de ani, iar Pessoa, patruzeci și ceva). Doar în ficțiune, orice e posibil.
- Se mai inventează trei „mușchetari”, agenți de la Interpol, schilozi, dar porecliți de un șef cinefil cu numele unor personaje Ross Greenstreet, Greg Morley și Bob Ratoff.
- Se mai iau câteva idei: călătoria în timp și în spațiu prin forțe magnetice, o scrisoare misterioasă plină de litera „o”, o posibilă comoară.
- Se iau locuri cunoscute și dragi autorului, unde s-a retras în ultimii săi ani de viață: străzi din Lisabona și Buenos Aires.
După ce se iau cele de mai sus, se adaugă alte ingrediente și se amestecă într-o supă livrescă, de mai mare amuzamentul, astfel că găsim la un moment dat următoarea scenă care mie mi-a plăcut foarte mult, de m-a făcut cu capul:
Într-un magazin de antichități din Buenos Aires, naratorul ne face să vedem următoarea scenă: o statuie obeză a lui Buddha, care-l are în brațe, ca în statuia Pieta a lui Michelangelo, pe personajul Franz Osberg. În fața scenei stau și se uită Borges și Pessoa. Vedem deci patru personaje: Buddha, Osberg, Borges și Pessoa.
Dar, de fapt, sunt zece, căci în statuia lui Buddha mai stau ascunși, înghesuiți și transpirați, cei trei mușchetari, agenți de la Interpol: Ross, Greg și Bob. Să nu neglijăm capul lui Pessoa, în care sunt alți trei: Alvaro de Campos, Alberto Caeiro, Ricardo Reis. Plus Borges.
Iar dacă socotim că Osberg e tot Borges, putem scădea unul și astfel, sunt nouă.
Parafrazând titlul unei povestiri de Borges, acțiunea romanului se bifurcă, trifurcă, tetrafurcă, se pentafurcă, ca într-un joc logic, pe mai multe niveluri, de-ți trebuie o mare lucidez mental, să-ți dai seama ce înseamnă toate astea.
De aici, vreau să subliniez două perspective comune oricărui roman polițist.
UNU. Enigma ca joc mental
„Toată încâlceala – în cazul romanului nostru, bifurcațiile, trifurcațiile, tetrafurcațiile etc. – e, pur și simplu, rodul minților noastre. Cu cât ne-am adâncit în poveste, cu atât a devenit mai complicată. Suntem ca acul în carul cu fân, străduindu-ne să ieșim la suprafață; dar fânul e propria noastră imaginație, alimentată constant de informații.” (p. 224)
În romanul Litera din scrisoarea misterioasă, acul e, firește, o literă, litera „o”. Literă teroretic ascunsă, însă vizibilă peste tot pe tot parcursul romanului: în Pessoa, Borges, Lisabona, Buenos Aires etc., până la Leo Șerban. Ce se întâmplă cu această literă, aș face prea multe spoilere.
Doar amintesc o idee importantă, idee preluată de la Edgar Allen Poe, din povestirea lui cu scrisoarea: aceea că, pentru a ascunde un lucru, cea mai simplă metodă este de a-l pune cât mai la vedere. Iar pentru zilele noastre – romanul lui Alex. Leo Șerban poate fi o operă deschisă rescrisă a lui Edgar Allan Poe – „cea mai bună cale de a ascunde informații este aceea de a furniza prea multe informații”(5).
Să preluăm această idee și în viața noastră și să căutăm ce se ascunde dincolo de prea multele informații ce ne bombardează viața.
DOI. Nivelurile narative ale romanului polițist
În mod analitic, ratiocinative, pot întocmi următoarea schemă, similară majorității romanelor polițiste (6):
Autor concret (persoana autorului Alex. Leo Șerban, persoana lui Fernado Pessoa, a lui Poe, a Agathei Christie)
______________________________________________________________
↓ Autorul abstract cu nume fictiv (pseudonimul autorului, Alexander Search, Adson de Melk (Numele trandafirului), orice heteronim al lui Pessoa)
↓ Naratorul (omniștient)
↓ Povestirea ca atare, universul povestit (intriga fictivă): Toate personajele care caută dezlegarea enigmei
↓ Universul citat (locurile reale ale povestirii, unele persoane reale)
↓ Narantul (dr. Watson, cǎpitanul Arthur Hastings)
↓ Cititorul abstract – căruia i se adresează autorul abstract (un cititor ideal care ar cunoaște referințele și care ar urmări toate informațiile care duc la informația esențială
↓ Cititorul concret (eu, tu, el, ea)
Închei, invitându-vă să citiți această mică operă postumă a lui Alex. Leo Șerban, cunoscut la noi mai mult în calitate de critic de film, jurnalist cultural, traducător, dandy invertit, iar, în cazul de față, autor de novella enigmistică. Și – doresc să amintesc, ca bloggăr, unul dintre puținii intelectuali de elită români, ce s-au aplecat de timpuriu asupra fenomenului online – forumuri, bloguri, twitter.
__________________________________
Note:
(1) Scrisoarea furată, în E. A. Poe, Misterul lui Marie Roget, Ed. Polirom, Iași, 2008, trad. Liviu Cotrău, p. 210.
(2) A se vedea volumul Fernando Pessoa, Quaresma, descifrator, Ed. Humanitas, Buc., 2016.
(3) [Oare Aleister Crowley a fost asasinat? Interviu cu Fernando Pessoa], în Cronica vieții care trece, Ed. Humanitas, București, trad. Dinu Flămând, p. 176.
(4) Borges și eu, în Jorge Luis Borges, Opere 2, Ed. Univers, Buc., 1999, p. 162
(5) Alex. Leo Șerban, Litera din scrisoarea misterioasă, Ed. Polirom, Iași, 2011, trad. din limba engleză de Antoaneta Ralian, p. 224.
(6) După Jaap Lindvelt, Eseu de tipologie narativă, Corti, 1981, ap. Bernard Valette, Romanul, Ed. Cartea românească, Buc., trad. Gabriela Abăluță, p. 123.
