„toate operele eu le împart în două categorii: cele care-mi plac şi cele care nu-mi plac. alt criteriu nu am...“
a.p. cehov
__________________________
un blog de dragoș c. butuzea
3 iunie 2022
Cărți de și despre #MicheldeMontaigne
6 aprilie 2022
„o vară cu montaigne“ de antoine compagnon
când în 2016, băgat în citirea și traducerea lui Montaigne, citisem și cărțulia criticului antoine compagnon un été avec montaigne și când, tot în același an, îl ascultam pe autor în direct la humanitas cișmigiu și institutul francez, nu mă gândeam că, cinci ani mai târziu, voi traduce această carte în românește.
Să aleg în jur de patruzeci de pasaje formate doar din câteva rânduri, cu scopul de-a le comenta pe scurt, arătându-le în același timp și profunzimea istorică și relevanța actuală părea un pariu pierdut de la început. Trebuia oare să aleg pagini la-ntâmplare, așa cum făcuse Sfântul Augustin când deschidea Biblia? Sau să cer unei mâini necunoscătoare să le-aleagă? Să trec în galop prin marile teme ale operei? Sau să ofer o imagine de ansamblu a bogăției și varietății ei? Ori să mă mulțumesc a mă limita doar la unele din fragmentele mele preferate, fără să-mi fac prea multe griji despre unitate sau exhausitivitate? Așa încât, până la urmă, le-am făcut pe toate, fără ordine sau premeditare.
28 februarie 2022
4 iunie 2021
20 februarie 2021
4 noiembrie 2020
Despre eseurile montaniene ale lui Vlad Russo (2)
Dacă știi engleză și vrei să afli despre Montaigne, de pildă de pe GoogleBooks, din How to read Montaigne de Terence Cave (2007) sau măcar, de pe LibGen, din Cambridge Companion of Montaigne, 2006 (articolul lui André Tournon), dar și din alte lucrări - ANGLO-SAXONII ÎL RECUPEREAZĂ INTENS PE MONTAIGNE - poți găsi că, într-un capitol scurt (I, 8) există un fragment important, în care Montaigne își prezintă modul în care s-a apucat de scris Eseurile: în timp ce stătea la el acasă, lenevind (variantele românești spun "trândăvind"), mintea-i îi tot producea "himere și monștri fantastici".
2 noiembrie 2020
Despre eseurile montaniene ale lui Vlad Russo (1)
Mai poate fi vorba, deci, despre cât sunt de bucuros că o variantă în românește promite să transpună toate cele trei cărți în românește? Așa c-am înșfăcat primul volum apărut în aceste zile și-am pornit în căutarea lui Montaigne în noua românească.
Iată câteva lucruri la o privire de ansamblu.
Mai întâi câteva merite:
- Faptul că cineva din România se încumetă să traducă TOT Montaigne merită multe aplauze (eu însumi n-aș face așa ceva).
- Faptul că fraza lui Montaigne în actuala traducere curge - cum nici în franceza veche în care-a scris Montaigne nu sună - este un merit care poate duce la o primă înțelegere a textului montanian de către cititorul român.
Câteva prime nereușite:
Așa cum bănuiam - și așa cum a fost și cealaltă traducere în românește, de-acum 50 de ani - este o traducere a unui literat. Pare că dl. Vlad Russo (VR) a omagiat-o pe prima traducătoare, Mariella Seulescu (MS) - împrumutându-i mulțime de arhaisme care să 'sune frumos', mai degrabă decât să traducă pentru un public de secol XXI.
Să trecem la exemple, trăgând cu ochiul și la traducerile citate de VR în prefață: traducerea americană a lui Donald Frame și cea italiană a Faustei Garavini.
- Capitolul I, 20, De la force de l'imagination devine la VR Despre puterea închipuirii, după ce la MS era Despre tăria închipuirii. Dar unde este imaginația (din greaca phantasia), termen modern care a intrat deja în vocabularul nostru și pe care-l folosim uzual? Unde este al cincilea simț intern conform filozofiei medievale moștenite de la Aristotel și pe care Montaigne o cunoștea: „simțul comun“ (sensus communis, corespunzător celor cinci simțuri „externe“), „imaginația“ (imaginatio), „fantezia“ (phantasia), rațiunea sau „estimarea“ (estimatio) și „memoria“? Pare că dl VR n-a dorit să caute noțiunile în vreo carte de gândire renascentistă, ci numai vetustețea cuvântului. Ba, atât i-a plăcut cuvântul închipuire, încât și fantezia a tradus-o prin același cuvânt. Unde-o fi rigurozitatea lăudată pe coperta a IV-a? Și iată și variantele străine: în engleză On the Power of the Imagination iar în italiană Della forza dell’immaginazione.
- Să mai luăm un exemplu, al faimoasei expresii dedicate prieteniei (dintre Montaigne însuși și Étienne de La Boétie): 'parce que c'estoit luy: parce que c'estoit moi' (I, 28): la VR este Fiindcă era el, fiindcă eram eu iar la MS, ceva similar, Pentru că era el, pentru că eram eu. În engleză traducerea e cea mai potrivită: Because it was he, because it was I. Dar ideea frazei nu este acest truism - normal că el e el și eu sunt eu - ci că acolo era ceva (c'estoit, it was) unde eram amândoi laolaltă. Puțin mai înainte, Montaigne spune: En l'amitié dequoy je parle, elles se meslent et confondent l'une en l'autre, d'un melange si universel, qu'elles effacent et ne retrouvent plus la couture qui les a jointes (traducerea mea - În prietenia despre care vorbesc, <sufletele noastre> se amestecă și se confundă unul cu altul, într-un amestec atât de total, încât cusătura care le-a unit se șterge și nu mai poate fi găsită.) Chiar și autorul unui best seller ecranizat prinsese ideea: Strigă-mă (pe mine) pe numele tău. Dar se pare că dl VR n-a citit cartea. Mă întreb: n-ar fi fost oare mai în spiritul lui Montaigne formularea: Pentru că el era eu însumi, pentru că eu eram el?
- Mai dăm un titlu de capitol: Cap I, 24, Du pedantisme devine la VR Despre ifosele dascălilor, în vreme ce în engleză se păstrează On Pedantry iar în italiană Della pedagogia. Se pare iar că traducătorul de secol XXI omagiază vechea traducere Despre înfumurarea dăscălicească a MS. Din fericire, avem în românește cuvântul foarte bine folosit și azi pedant ce denumește, pe lângă faptul de a fi pedant – om cu pretenții de erudiție și competență deosebită – și substantivul pedagog, educator, având ca etimologie (cf. Dicționarul Littré) grecescul paidagôgos sau cuvântul pedare din latina vulgară - deci un cuvânt care înseamnă atât ifosele lui VR, cât și pedagogie. Mai e nevoie să spun că Montaigne nu se referă nicidecum la dascăli, ci la filozofi?
3 aprilie 2019
JURNAL CU MONTAIGNE
20 oct 2018
în avionul București - Bordeaux, care mă va duce la castelul lui Montaigne
Mă înarmez cu Jurnalul de călătorie al lui Montaigne.
În avion, chiar în spatele meu, 3 țigani: unu trântește de miros - pare nespălat de 6 luni -, un altul vorbește tare cu glas baritonal.
Încep EXERCIȚIUL SPIRITUAL AL TOLERANȚEI lui Montaigne - și mă gândesc că poate eu sunt diferit cu obișnuința mea de a mirosi frumos și nu țiganul care-și menține felul lui obișnuit.
Reușesc să fac abstracție de miros și mă cufund în descrierile montaniene ale Romei.
5 ianuarie 2018
propria-mi traducere din „eseurile“ lui montaigne
- 3 ani
- aproximativ 500 de pagini de carte traduse în primă variantă
- 350 pagini A4 = 168 000 cuvinte
- „eseurile“ sunt împărțite în 3 cărți însumând aproximativ 1050 de pagini de carte (am tradus deci aproape jumătate din întreaga operă)
- cartea I tradusă aproape complet (300 de pagini de carte)
- cartea III tradusă pe jumătate (150 de pagini de carte din 300)
- cel mai puțin din cartea II (60 de pagini de carte din 450) - însă capitolul important (netradus), Apologia lui Raymond Sebond, are 170 de pagini de carte
- traducerea acoperă capitolele reprezentative - ce figurează în orice selecție respectabilă
- revăzute (pentru a doua variantă) capitolele ce ar putea fi publicate într-o selecție reprezentativă
- întocmit un studiu introductiv prietenos pentru cititorul de secol 21
25 octombrie 2015
24 septembrie 2015
traducând montaigne 2
prin ceilalți, el căuta să se descopere pe sine.
uimitor câtă energie consumăm cu ceilalți (de pildă, ce li se întâmplă acum emigranților), în loc a ne gândi la noi înșine.
montaigne învăța din istorie. se mira de nebuniile oamenilor de până la el, și parcă el însuși nu se mai vedea chiar așa rău. sau ăsta îi era, de fapt, scopul?
in illo tempore. montaigne sare din timp, cum poate doat kant a mai făcut-o. în afara limbajului (franceza era încă prematură), poate fi contemporan cu orice om.
dacă ivan ilici al lui tolstoi l-ar fi descoperit pe montaigne, n-ar mai fi urlat atâta trei zile.
la 39 de ani, montaigne a scris primul rând din eseuri.
la 39 de ani, eu m-am apucat să traduc eseurile.
Drama Germaniei este că n-a avut un Montaigne. Ce șansă pentru Franța - să fi început cu un sceptic! emil cioran, demirugul cel rău
17 august 2015
traducând montaigne 1
remarcând cât mi-a luat capitolul ăsta, îmi reevaluez timpul terminării proiectului - la finalul anului, să termin prima carte. mă bucur de scurtimea unor capitole, dar mă îngrijorează lungimea altora, multe foarte importante, prezente în toate antologiile - a filozofa înseamnă a învăța să mori, despre canibali, despre forța imaginației, despre educația copiilor, despre incertitudinea judecăților noastre.
în ceea ce privește prefața, oscilez între una științifică (gen bădărău și grunberg, din edițiile românești) și una mai personală, mai eseistică (în genul eseurilor înseși). din păcate, mentalitatea românească pentru o așa carte (considerată la noi mai mult filozofică, decât literară - cum o consideră, de pildă, harold bloom în canonul său) impune o prefață riguros științifică. mi se pare însă inutil, bunăoară, să tot încadrăm gândirea lui m.m. în cât la sută e stoicism, cât scepticism, epicureism etc.
ci trebuie să ne bazam pe receptarea contemporană a acestei cărți, mai ales cum naiba să ne bucurăm și să profităm de materia eseurilor. mai degrabă ar trebui un ghid de lectura decât o "tratare" academică.
pentru că paginile lui m.m. sunt extrem de vii, neînchistate sistemic - doar sunt "încercări", nu? - iar filozofia sa e o filozofeală în sens bun, în sensul în care o făcea seneca, marcus aurelius etc., a practicării "dionisiace" a filozofiei, și nu a vorbi despre ea academic, steril și închistat.
9 martie 2015
traducerea „eseurilor“ lui montaigne. către cititor
eseurile lui montaigne sunt o raritate, căci s-au editat doar de trei ori: într-o primă ediție (singura completă) la editura științifică, în 2 volume. apoi la editura minerva, în 1983 (însă numai primul volum). ambele ediții aparțin aceleiași traduceri, a mariellei seulescu. iar în 2002, editura mondero publică o a doua traducere, însă selectivă, în doar 129 de pagini, a smarandei cosmin.
e uimitor cum într-o țară francofonă montaigne nu are decât două traduceri. una apărută la editura științifică, însă destul de putin „științifică“, mai mult arhaică decât fidelă conceptelor filozofice. iar o alta parțială, publicată la o editură mică, fără prea mare accesibilitate.
să ne oprim la singura ediție integrală, considerată canonică, în traducerea mariellei seulescu. ei bine, această traducere este una greoaie, și cred că singurul ei merit este că este cea dintâi. vocabularul voit cronicăresc strică buna înțelegere a unui cititor din secolul 21. se traduce spadă în loc de sabie, icoană în loc de imagine, stare omenească în loc de condiție umană, fire în loc de natură etc. habar nu am ce a fost în capul traducătoarei, în afara unei dragoste față de cronicarii noștri. pentru că, să nu uităm că, dincolo de literat, montaigne a fost și gânditor, că a folosit unele noțiuni, devenite ulterior adevărate concepte filozofice, preluate de filozofii de după el. de aceea e nevoie de atenție în alegerea cuvântului echivalent.
uimitor este că, citit în original, montaigne nu este de neînțeles. unele fraze sunt mai alambicate (e socotit întemeietorul stilului tăiat), însă este destul de clar. e adevărat, ai nevoie de răbdare și de efort - să nu uităm ca altfel se gândea în secolul 16 - dar oare nu asta cere orice capodoperă, răbdare și efort?
ediția editurii științifice fiind o raritate, prețul acesteia la anticariat sare de 150 de lei, deși e, totuși, o carte veche. la fel și ediția selectivă de la mondero, sare de 50 de lei. așa că, m-am înarmat cu ediția de la biblioteca pentru toți (20 de lei pe okazii) și, supărat pe traducerea greoaie, m-am apucat „sa-mi fac montaigne-ul meu“.
sursa franceză se citește la liber, pe net, și, având nevoie și de o variantă îngrijită editorial, am achiziționat (40 de lei) ultima variantă, a gallimard-ului, pe aceea din colecția folio, din 2009, a trei tineri cercetători, mai actuală chiar decât cea din colecția pléiade, din 2007.
sper să ma țină măcar să termin partea întâi a eseurilor. le voi pune pe blog și, cine știe, poate vreo editură se va încumeta să-mi preia acest demers livresc.