9 martie 2015

traducerea „eseurilor“ lui montaigne. către cititor


eseurile lui montaigne sunt o raritate, căci s-au editat doar de trei ori: într-o primă ediție (singura completă) la editura științifică, în 2 volume. apoi la editura minerva, în 1983 (însă numai primul volum). ambele ediții aparțin aceleiași traduceri, a mariellei seulescu. iar în 2002, editura mondero publică o a doua traducere, însă selectivă, în doar 129 de pagini, a smarandei cosmin.

e uimitor cum într-o țară francofonă montaigne nu are decât două traduceri. una apărută la editura științifică, însă destul de putin „științifică“, mai mult arhaică decât fidelă conceptelor filozofice. iar o alta parțială, publicată la o editură mică, fără prea mare accesibilitate.

să ne oprim la singura ediție integrală, considerată canonică, în traducerea mariellei seulescu. ei bine, această traducere este una greoaie, și cred că singurul ei merit este că este cea dintâi. vocabularul voit cronicăresc strică buna înțelegere a unui cititor din secolul 21. se traduce spadă în loc de sabie, icoană în loc de imagine, stare omenească în loc de condiție umană, fire în loc de natură etc. habar nu am ce a fost în capul traducătoarei, în afara unei dragoste față de cronicarii noștri. pentru că, să nu uităm că, dincolo de literat, montaigne a fost și gânditor, că a folosit unele noțiuni, devenite ulterior adevărate concepte filozofice, preluate de filozofii de după el. de aceea e nevoie de atenție în alegerea cuvântului echivalent.

uimitor este că, citit în original, montaigne nu este de neînțeles. unele fraze sunt mai alambicate (e socotit întemeietorul stilului tăiat), însă este destul de clar. e adevărat, ai nevoie de răbdare și de efort - să nu uităm ca altfel se gândea în secolul 16 - dar oare nu asta cere orice capodoperă, răbdare și efort?

ediția editurii științifice fiind o raritate, prețul acesteia la anticariat sare de 150 de lei, deși e, totuși, o carte veche. la fel și ediția selectivă de la mondero, sare de 50 de lei. așa că, m-am înarmat cu ediția de la biblioteca pentru toți (20 de lei pe okazii) și, supărat pe traducerea greoaie, m-am apucat „sa-mi fac montaigne-ul meu“.

sursa franceză se citește la liber, pe net, și, având nevoie și de o variantă îngrijită editorial, am achiziționat (40 de lei) ultima variantă, a gallimard-ului, pe aceea din colecția folio, din 2009, a trei tineri cercetători, mai actuală chiar decât cea din colecția pléiade, din 2007.

sper să ma țină măcar să termin partea întâi a eseurilor. le voi pune pe blog și, cine știe, poate vreo editură se va încumeta să-mi preia acest demers livresc.

***

Către cititor 

Iată aici o carte a bunei-credinţe, cititorule. Te averizează, de la bun început, că nu mi-am propus alt scop, decât unul domestic și privat. Nu am avut nici un gând să fiu în serviciul tău, sau în al gloriei mele. Puterile mele nu sunt capabile de o asemenea intenție. Am dedicat-o folosirii particulare a părinților mei și a prietenilor: pentru ca pierzându-mă (ceea ce se va întâmpla în curând), să poată regăsi unele trăsături ale condițiilor și toanelor mele și pentru ca prin aceste mijloace să hrănească, mai deplină și mai vie, cunoașterea pe care au avut-o despre mine. Dacă ar fi fost să caut favorurile lumii, m-aș fi dichisit mai bine și m-aș fi prezentat într-un mers mai studiat. Vreau [însă] să fiu văzut aici în felul meu simplu, natural și obișnuit, fără încordare și artificiu; căci eu sunt cel care mă pictez. Defectele mele vor fi citite aici pe viu, și forma mea naivă, atât cât respectul public mi l-a permis. Dacă aș fi fost dintre acele națiuni despre care se zice că trăiesc încă sub dulcea libertate a primelor legi ale naturii, te asigur că m-aș fi pictat cu bucurie pe de-a-ntregul, gol-goluț. Astfel, cititorule, sunt eu însumi materia cărții mele: nu-i un motiv ca tu să-ți folosești răgazul cu un subiect atât de frivol și atât de van. Rămas bun deci; 
de Montaigne, 
Întâi a lui martie, o mie cinci sute optzeci


capitolul 1 (aici și aici)
traducere de dragoș c. butuzea


3 comentarii:

  1. http://atelier.liternet.ro/articol/15057/Bogdan-Ghiu/Sondaj-Eseurile-lui-Montaigne-in-limba-romana.html

    "Ce e aia eseuri? Cum adică eseuri?" - Ce naiba era un Eseu în februarie 1580, adică cu o lună înainte de publicarea lui Essais de Michel Eyquem de Montaigne? Contrafactual, dacă se trezea vreun deștept român în aprilie 1580 să vrea să-l traducă pe Montaigne în inexistenta românească cum i-ar fi spus lui „Essais”? Fără a mă mai lungi: traducerea „Eseurilor” lui Montaigne începe de la titlu: Montaigne a scris cel-mult/poate „Încercări”, nu eseuri.

    Un test viabil pentru orice traducător din limba franceză: ce-ar spune Irina Mavrodin despre traducerea asta? Iar aplicat pe Montaigne: ce-ar spune Bogdan Ghiu despre traducerea asta? Sau chiar (supra-contrafactual): ce-ar spune un Derrida care ar fi știut româneasca? „Commourants” e un cuvânt univers, a-l traduce prin „îmbrăţişarea morţii" arată că mai bine traducătorii nu se apucau de tradus niciodată. (Derrida îl discută pe commourants la pagina 396, Fiara și Suveranul, vol II, Tact). Iar acest „a nu mă apuca de tradus” face parte din traducere: a se vedea nota lui Ghiu de la finalul lui Fiara și Suveranul, vol II: a traduce e a nu traduce.

    În rest, succes.

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc de mesaj, comourants s-ar traduce simplu prin comuritori.
    cum spuneam, montaigne este destul de simplu de inteles (si pentru oamenii de azi).

    RăspundețiȘtergere
  3. What?! Cu sexul stăm în continuare rău!
    Montaigne nu este pentru cei cu mintea slabă.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...