Despre eseurile montaniene ale lui Vlad Russo (2)

continuare de aici

Dacă știi engleză și vrei să afli despre Montaigne, de pildă de pe GoogleBooks, din How to read Montaigne de Terence Cave (2007) sau măcar, de pe LibGen, din Cambridge Companion of Montaigne, 2006 (articolul lui André Tournon), dar și din alte lucrări - ANGLO-SAXONII ÎL RECUPEREAZĂ INTENS PE MONTAIGNE - poți găsi că, într-un capitol scurt (I, 8) există un fragment important, în care Montaigne își prezintă modul în care s-a apucat de scris Eseurile: în timp ce stătea la el acasă, lenevind (variantele românești spun "trândăvind"), mintea-i îi tot producea "himere și monștri fantastici".

Dacă mergem la originalul francez, chiar dacă nu știm franceză, putem să dăm de "chimeres et monstres fantasques". Dar dacă mergem la varianta românească de-acum peste 50 de ani, a Mariellei Șeulescu, dăm de "năluci și năstrușnice grozăvii". Și mai curioși, putem cumpăra cu 67 de lei și aspectuoasa ediție de la Humanitas, apărută zilele trecute; aici ce găsim?: "năluciri și arătări năstrușnice" - în vreme ce variantele engleze mențin termenii originali prin chimeras and fantastic monsters / monstruosities, iar cea italiană chimere e monstri fantastici. 

Dragă Humanitas, ce-ai făcut cu himerele și cu monștrii fantastici ai lui Montaigne? N-ai găsit acești termeni în limba română? Nu sună ei bine? Nu folosim în limba română de secol XXI aceste cuvinte? Ai presupus oare că, în vremea când Montaigne scria Eseurile - și când cărturarii români scriau în slavonă - e posibil ca aceste cuvinte să nu fi existat? Dar pentru cine ai tradus: pentru cărturarii aceia sau pentru cititorii de azi, care citesc cărți fantasy și văd filme cu monștri? Unde este acea "noua versiune, deopotrivă riguroasă și firească, care urmărește să-l aducă pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre" despre care tu, editură, trâmbițezi pe coperta a IV-a?  

Dar hai să ne liniștim și să credem că traducătorul nostru, la cei 70 de ani ai săi, doar din nostalgie, dorește să omagieze vechea traducere. Și să prezentăm acest fragment important in extenso, așa cum îl găsim în această variantă Humanitas, realizată de Vlad Russo:

Varianta de traducere românească din 1966 (Eseuri, Ed. Științifică), este aceasta:

Iar originalul este acesta (Montaigne, Les Essais, Gallimard, 2007): 

În varianta așa-zis nouă de la Humanitas, așa-zis "deopotrivă riguroasă și firească", avem un turcism, bidiviu, în loc de simplul cal (cheval), turcescul abitir în loc de o sută de ori (cent fois) și cuvântul în plus frâu, care nu există în original. Iar sintagma din original il se donne cent fois plus de carriere à soy mesmes, qu'il n'en prenoit pour autruy - tradusă de către Mariella Șeulescu în varianta românească din 1966 - în traducerea Humanitas e fușerită în două cuvinte: decât încălecat. 

Se mai reia din prima traducere de-a valma, în loc de unul după altul, și așterne pe hârtie în loc de mettre en role, ultimul traducându-se, de fapt, a scrie în registru, a înregistra, precum se-arată fie în nota ediției după care se revendică traducerea (Gallimard, 2007), fie în nota ediției din care-a fost preluată prefața lui Michel Onfray (Robert Lafont, 2019). A înregistra presupune obiectivitate, a pune pe răboj, cum bine - dar desuet - alege să folosească prima traducătoare, Mariella Șeulescu. 

Recitim întregul paragraf și - ups! - nu înțelegem clar cine plăsmuiește: bidiviul, sau mintea? Dacă textul lui Montaigne are o comparație clară (faisant le cheval = [mintea], făcând asemenea calului), la Humanitas calul pare o metaforă implicită, care nu doar că se-avântă, dar și plăsmuiește năluciri și arătări iar scriitorul îl va face pe-acest cal de rușine.

În speță, spre deosebire de vechea traducere (era să zic tălmăcire) românească, plină de termeni cărturărești, dar corectă - "noua" traducere de la Humanitas pare c-o ameliorează, ca o discipolă demnă, dar o și re-creează literar. Fără însă să se întrebe cum vrea să-l înțeleagă pe Montaigne cititorul din secolul al XXI-lea, mai ales cel tânăr, necunoscător de franceză, dar cu varianta engleză cel mai la îndemână (gratis, de pe LibGen). Căci dacă acolo află despre chimeras and fantastic monsters / monstruosities, aici se procopsește cu năluciri și arătări năstrușnice (mă întreb, de ce nu fistichii)? 

Ce ghinion pentru Montaigne să fie tradus, a doua oară (integral, se promite), "într-o limbă română retroproiectată, ca mobilele antichizate artificial", cum spunea undeva Bogdan Ghiu despre prima traducere - și nu într-o limbă pe care-o vorbim toți, acum, în secolul al XXI-lea! Ediția atât de frumos tipărită la Humanitas ar fi avut șansa să-l aducă pe Montaigne din secolul al XVI-lea - printr-o limbă vie - la cititorii de-acum. Și nu să-i îndepărteze, arhaizând cu turcisme și slavisme, doar pentru că dlui traducător acestea i se vor fi părut "mai frumoase", de pe vremea când, în tinerețe, citea din Sadoveanu sau din Budai Deleanu. Sau, tot din Ghiu, "dacă nu schimbi pînă la nerecunoaştere originalul înseamnă, pesemne, că nu traduci!" 

Evident că nu putem judeca un întreg după un fragment. Însă dacă fragmentul e unul esențial pentru înțelegerea autorului, aceasta lasă mari umbre de îndoială asupra întregului. Una e să te tai în vârful degetului, alta să te tai la venă. Personal, n-am timp să colind traducerea pentru-a o confrunta cu textul original: ar fi fost treaba redactorului. Ca iubitor de Montaigne, traducerea e însă dezamăgitoare.    

Dau mai jos cele două variante în engleză (Donald Frame și M.A. Screech), precum și cea italiană (Fausta Garavini). Nota bene: Varianta originală după care s-a tradus în engleză, în italiană și în prima versiune românească diferă cu un cuvânt (d'affaire în loc de carriere), față de cea după care s-a tradus acum.