mij

ştiind că-mi place arghezi, mi-a zis că-mi va plăcea volumul. şi chiar aşa. peste tot, jocurile de cuvinte spulberă scorţoşeniile şi "profunzimile" tradiţiei noastre presudoeminesciene, chiar ale Esteticului cu e mare de dragul esteticului. descopăr dragostea de cuvinte şi bucuria dionisiacă:

Dac-aş şti, n-ar fi pe bune.
Dac-aş fi, tot nu ţi-aş spune.
Dac-aş vrea, n-aş vrea ca tu
să ştii dacă da sau nu.

Sau, în caz extrem, n-aş vrea
să ştii dacă s-ar putea.
Oricum tot n-aş mai fi sigur:
de-asta pot să te asigur. (p.63)

sau

Şarlotele iacătă freamătă
şansele-n lacăt sau camătă
aţi prins de la poale la vârf
le-nvolt le-nvolbur le-nvârt
le-mping în of la trag în ah iar
în splina de miere fierea zahar
îmi e
rom şi vanilie
(vremelnice zic-li-se) (p.54)

probabil că talentul lui florin dumitrescu stă în alăturările sonore: mijul mijind, nara-n nori, vaginul-sicriu Cişmigiu etc. evident sunt şi ceva nereuşite în rime - ţâţe/aţâţe, pubis/Anubis - dar nu ştii dacă nu sunt ironii jucăuşe.

şi uite-aşa mă uit eu la cer
prea fericit altceva să mai cer
prea înţelept ca să plâng
şi ca să râd prea nătâng. (p.48)

florin dumitrescu, încîntece, editura vinea, bucureşti, 2010, 88 pagini
coperta mugur grosu

blogul autorului aici.