sfârşitul jocului
acestă piesă a autorului irlandez e considerată capodopera şi e net superioară chiar şi celei mai celebre, aşteptându-l pe godot. pe numai 50 de pagini, cele două personaje, hamm şi clov descriu nu absurdul existenţei, ci soluţia de a scăpa de acest absurd, jocul, chiar şi un joc absurd.
ham e imobilzat şi orb, iar clov îl îngrijeşte. părinţii lui hamm ocupă două pubele şi trăiesc din bancuri nesărate englezeşti.
HAMM (excedat): tot n-aţi terminat? când o să terminaţi? (furios, dintr-o dată:) n-o să terminaţi niciodată! (nagg se aruncă în pubelă şi închide capacul. nell rămâne nemişcată.) despre ce mai vorbesc, oare, despre ce se mai poate vorbi? (pe un ton frenetic:) regatul meu pentru un măturător! (şuieră. intră clov.) Ia-mi de-aici gunoaiele astea! aruncă-le în mare! (p.261)
disperarea existenţei e îndulcită de monologuri hamm(letiene):
HAMM: plângem, plângem pentru nimic, numai ca să nu râdem, şi treptat... ne cuprinde o adevărată tristeţe. (împătureşte batista, o pune la loc în buzunar, îşi înalţă puţin capul.) toţi cei pe care i-aş fi putut ajuta. (pauză.) ajuta! (pauză.) salva. (pauză.) salva! (pauză.) ieşeau de prin toate colţurile. (pauză. pe un ton vehement:) dar gândiţi-vă bine, sunteţi pe pământ, şi pentru asta nu există leac! (pauză.) duceţi-vă care încotro şi iubiţi-vă! lingeţi-vă unii pe alţii! (pauză. mai calm:) când nu era pâine, era plăcintă. (pauză. pe un ton vehement:) luaţi-o din loc, duceţi-vă la partuzele voastre! (p.290)
HAMM: clipe peste clipe, pleosc, pleosc, ca boabele de mei ale... (caută)... acelui grec bătrân, şi toată viaţa aştepţi ca din ele să-ţi facă o viaţă. (p.291)
HAMM: clipe nule, mereu nule, dar care se adaugă, fac totalul, şi povestea e încheiată. (p.301)
criticul american harold bloom compară această piesă cu hamlet şi-i dă o interpetare shakespeareiană. e un mod de interpretare, însă piesa poate fi interpetată oricum. prin puţine elemente care să formeze o acţiune, poate fi interpretată ca un joc, nu cu mărgele de sticlă, ci cu cuvinte disperate/disparate. un teatru în teatru, pe un scenariu plauzibil de sfârşit de lume pentru omenire, dar şi pentru individ.
HAMM: vreau s-aud marea.
CLOV: n-o s-o auzi.
HAMM: chiar dacă deschizi fereastra?
CLOV: nu.
HAMM: atunci, nu merită osteneala s-o deschizi, nu?
CLOV: nu. (p.288)
o fereastră care nu-ţi aduce zgomotul mării, nu mai are rost să fie deschisă.
nu e locul unui blog să interpreteze o piesă genială, care alcătuieşte un crâmpei din cultura umanităţii, însă deplâng lipsa ediţiilor care să ofere măcar o încadrare istorică a operei. oricum, când e vorba de beckett, trebuie să stai şi să te canoneşti să găseşti înţelesurile. căci, pe cât de simple par replicile la vedere, pe atât de complicate par la gândire.
o piesă de citit, nicidecum de văzut!
Total de acord cu tine. Ceea ce spui despre teatrul lui Beckett este valabil în general pentru piesele marilor dramaturgi. Întâmplarea a făcut ca eu să am contact întâi cu piesele scrise, apoi să le văd pe scenă.Am profitat de înţelesuri mult mai adânci decât dacă prima întâlnire ar fi fost la teatru !
RăspundețiȘtergere