găsirea purităţii japoneze

yukio mishima,

cai în galop (marea fertilităţii 2)

editura humanitas, bucureşti, 2010

traducere de andreea sion

358 pagini broşate 
coperta de angela rotaru

este al doilea roman al tetralogiei "marea fertilităţii" - marea operă romanescă a scriitorului yukio mihima - un fel de război şi pace a japoniei.

dar dacă primul roman, zăpada de primăvară (ce m-a cucerit enorm) seamănă mai mult cu un roman de dragoste european, iar eroul, kiyoaki matsuga, se luptă pe câmpul dragostei, acest al doilea roman, cai în galop, prezintă generaţia următoare, de după 20 de ani, a japoniei, iar eroul, isao iinuma, se luptă pe adevăratul câmp de luptă.

despre primul roman al tetralogiei, zăpada de primăvară, am scris aici.

după epoca luminată meiji, epoca taijo e cuprinsă de corupţie şi occidentalizare capitalistă. vechile valori pălesc, ceea ce reprezenta odinioară japonia e pe cale să dispară. tânărul student isao iinuma, fiul tutorelui lui kiyoaki matsuga (din celălalt roman), vrea să re-instaureze idealurile samurailor şi a împăratului, plănuind, împreună cu alţi studenţi, atentate la vieţile îmbogăţiţilor zilei.

să fie pus capăt guvernării proaste, prin pedepsirea autorităţilor, chiar şi cu moartea, miniştrii nevolnici să fi îndepărtaţi, atinşi de sabie pe întuneric. (p.226)

frumuseţea în acest roman nu este doar una pur literară (mishima fiind un stilist desăvârşit), ori una ce ţine de ikebana (aranjamentele florale), kabuki (teatru tradiţional japonez) sau gheişe, ci fumuseţea se amestecă, la fel ca şi în cealaltă carte, cu moartea. în acest roman, moartea este în primul rând onorabilă sau ispăşitoare, indiferent de cât e de violentă. noţiuni ca samurai, sepukku (tăierea stomacului), kendo (calea sabiei) şi bushido (codul de onoare) sunt cele care, în această carte, caracterizează japonia. m-au cutremurat descrierile, pe câteva pagini, a unui număr serios de morţi prin sepukku.

tatenao arao, de 23 de ani, s-a întors acasă, i-a mărturisit mamei că avea de gând să se sinucidă şi i-a cerut iertare pentru suferinţa pe care avea să i-o provoace. spre surpriza lui, mama l-a lăudat cu înfocare, şi atunci, cu lacrimi de bucurie în ochi, s-a dus să-şi ia rămas bun de la mormântul tatălui lui şi tot acolo, pe loc, şi-a făcut sepukku. (p.91)

yukio mishima

perioada este una frământată, atentatele lui isao sunt doar o mărgea pe şirul încercărilor de lovituri de stat. însă, dincolo de mocirla socială, străluceşte din toată cartea puritatea tinereţii, idealurile neîntinate în care aceasta crede, înaintea de a se "maturiza" ireversibil.

de ce n-au voie oamenii să facă lucrul cel mai frumos, de vreme ce li se permite să facă tot ce e urât, murdar şi egosit? legea e doar un maldăr de încercări neobosite de a bloca dorinţa omului de a-şi transforma viaţa într-un poem. (p.289-290)

yukio mishima

pe scurt, ceea ce-mi place la mishima este faptul că îmi înfăţişează o japonie autentică pe care nu o aflu, de pildă, de la murakami (haruki sau ryu), o japonie de neînţeles pentru mine. mă înfioară felul în care mushima a crezut în ea, şi a tranformat-o în artă. sunt puţini scriitorii care au scris ceea ce au trăit - proust, tolstoi -, care şi-au împărtăşit în operă emoţiile şi idealurile cele mai puternice. iar când "văd" aşa ceva, n-are cum să nu mi se facă pielea de găină.

ps. traducerea andreei sion, ca şi a angelei hondru (în cazul zăpezii de primăvară) este admirabilă.

am găsit pe net despre carte cronica rodicăi grigore, iar despre mishima, recent, la bătrânul sapho.

fotografiile de aici şi aici.