oslo, 31 august

nostalgia

un tânăr destupefiat într-o clinică vrea să se sinucidă. instinctul nu vrea, așa că, dezarmat, vrea să-și urmeze viața. pleacă la oslo, la un interviu. ziua de aici e filmul.

mi-a plăcut un duel de cadre între prietenul său, filologul, cu slujbă, nevastă și copii - dar și cu doza sa de dezamăgire - și tânărul anders. de asemenea, scena interviului, a ruperii legăturii emoționale dintre cei doi din cauza unei întrebări pur raționale.

există o anumită acuitate a privirii, a remarcării amănuntelor, și nu independentă (ca în orașul silviei), a regizorului, ci solidară cu personajul, această acuitate împrumută ceva din tristețea lui.

și mai există elemente de plăcut - monologurile cu iubita din america (de la care așteaptă salvarea); o galerie de plante dinaintea sosirii acasă, dimineața;  rotirea camerei în jurul unei bucăți de bach...

parafrazând un citat din proust amintit în film - să încerci să cunoști dorința privind o femeie goală e ca și cum un copil desface un ceas încercând să înțeleagă timpul - personajul principal încearcă să înțeleagă viața privind lumea.

ps. mi-a plăcut tare mult un alt film al regizorului, tot cu filologi, reprise.

trailerul aici.
o altă impresie la cinesseur.