„tabu“ de miguel gomes

tabu
o som e a fúria, portugalia, 2012
regia miguel gomes
 imdb

tabu este, cu siguranță, unul dintre cele mai bune filme noi văzute de mine în ultima vreme, alături de motoare sfinte, oslo 31 august, café de flore, sau băiatul cu bicicleta.

nu e un film cu efecte speciale, cu un scenariu complicat, cu tensiuni majore, și răsturnări de situație.  

prima parte, paradisul pierdut, cuprinde ultimele zile ale unui an și ale unei bătrâne, aurora. considerată de toți senilă și depresivă, ea are un păcat pe mâini și i-e teamă de infern. crede în vise și în rugăciuni. negresa santa, care-o îngrijește, i se pare a fi trimisa diavolului. când de fapt, aceasta citește robinson crusoe și învață limba. 

cea mai interesantă din această primă parte este pilar, vecina aurorei. e o femeie cu suflet bun, care caută binele, care ajută pe toată lumea, care e bună cu toți și se roagă pentru toți. în ciuda faptului că e teribil de singură și nefericită.

partea a doua, paradisul, este o poveste despre dragoste și vinovăție (așa au tradus germanii filmul), ce începe cu „aurora avea o fermă în africa la poalele muntelui tabu“. poveste povestită de fostl amant, din tinerețe, al aurorei.

această a doua parte mi-a plăcut cu adevărat. o poezie a cadrelor africane alb-negru, îmbinate perfect, cu voci mute ale actorilor, dar cu zgomotele naturii care dau impresia de basm. povestea de dragoste e spusă pe îndelete, cu lentoarea pe care o are viața, și cu rupturile pe care tot ea le are. montajul este perfect, tablourile urmează unul după altul în ritm fără cusur. nimic nu pare să tulbure povestea pe care o spune regizorul, și nimic n-o tulbură până la sfârșit.

o bucurie a ochiului și minții.