savarinele de pe vremea mea, pe vremea când se petrece acțiunea filmului, aveau un gust nașpa: frișca era cu margarină ce ți se lipea de cerul gurii, iar blatul era gumos fad. așa era, cel puțin, la constanța. la bucurești erau alte savarine, iar regizorul și echipa au căutat să le readucă în prim plan. pe peliculă de 35 mm și alb-negru.
acțiunea e simplă: un matematician (sorin leoveanu) ce trăiește cu mă-sa are o singură obsesie - matematica și de aceea vrea cu dinadinsul să-și publice lucrările științifice peste hotare. iată dar c-o găsește pe elena (ofelia popii), care vrea să plece cu copilul ei în franța, la soț. sunt oarece tensiuni erotice între cei doi, dar matematicianul se dovedește prea fraier și nu face nimic. mai degrabă convingător se va dovedi un securist (florin piersic jr.)
voi scrie aici despre care cred eu că sunt tatăl, fiul și sfântul duh al filmului:
tatăl - singurul personaj care mi-a plăcut în film este invizibil în film - este personajul absent, soțul și tatăl, care fuge din românia, apoi se luptă să-și aducă familia în franța, vrea să facă greva foamei acolo. eu mi l-am imaginat la liber, un matematician cu părul sculat ca einstein, un hippie revoluționar, cu capul în nori de-și pierde și actele. este singurul român, în film, care face ceva, care acționează. ceilalți, de aici, din românia, se tot coiesc prin vorbe în jurul unui comme il faut social, ca să le fie bine și ca să păstreze aparențele.
fiul filmului e regizorul însuși, care vrea să prezinte, prin realitatea trecută - fie mai tinerilor privitori, fie spectatorilor străini perindați pe la festivalurile la care filmul a rulat (și a fost premiat) -, ideea că reîntregirea familiei e un subiect actual. nu știu dacă-i reușește, dar dirijează bine actorii și scoate roluri bune - o ofelia popii măcinată interior și copleșită de trădare, un florin piersic jr. verosimil în rol de securist veleitar. de neocolit rolul lui sorin leoveanu, de matematician finuț.
sfântul duh al filmului se revelează prin scenografie (cristian niculescu), imagine (vivi drăgan vasile) și costume (svetlana mihăilescu). deși atmosfera este una prea-modernă, cam aseptică și prea limpede, mi-a rămas pe retină ca bura de-afară.
per ansamblu, un film de văzut, măcar pentru reconstituirea unei epoci ubliabile și pentru un joc actoricesc reușit. ca să mai vedeți ce filme mai fac românii, și cu ce filme mai câștigă niște premii. un film bun dar l-aș fi dorit mai neieșit din tipare. până la urmă este vorba despre o teorie matematică inovatoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu