„zic zac“ de andreea gavriliu

un dans pe cinste, de bravo!

am ieșit aseară de la godot, de la spectacolul zic zac, cu imaginea celor două corpuri tinere - Ea şi EL - dansând pe scenă fără pauză şi fără suflare. cu impresia unui spectacol valoros, de rererevăzut.

pe o poveste nu prea complicată: o Ea (andreea gavriliu) și un El (ștefan lupu) ce se întâlnesc într-un bar şi vor trebui să fie împreună. dintr-un tonomat izvorăşte muzica, cu ajutorul unui disk jockey (gabriel costin). şi această muzică împrăştiată peste noi, spectatorii, e mediul în care cei doi se simt ca peştii în apă. pop, techno, clasică şi jazz - am bâțâit din picior până și la dumbala dumba (cu viorica rudăreasa, ați ghicit) - sunt efluviile care ţin emoţia vie, timp de o oră. aici alexandra poiană face treabă foarte bună cu sunetul, deși bănuiesc că alegerea pieselor se datorează creatoarei, Ei, andreei gavriliu.

sunt cuprins de vrajă odată cu dansul și cu jocul trupurilor, al meselor, al hainelor. în plus, un pahar, un cocktail, o cravată, două mâneci de rochie, o culoare vişinie, un tutu, cotele apelor dunării, dar și câte-un șoricel invizibil din când în când - completează fericit spectacolul coregrafic cum nu mă aștept, aproape fără cusur. numai să mă bucur și atât. tinereţe, voioşie, uneori furie, ironie, frustrare, multe alte emoţii... numai să mă bucur și atât.

poate cele câteva cuvinte din zic zac nu-și aveau rostul. ele par că strică mişcarea mută. mişcare fără cusur, am zis. dar am înțeles, trupurile au şi ele nevoie de odihnă.

obligatoriu de mers la acest spectacol. unul dintre puţinele spectacole de dans la care aplauzi cu entuziasm sincer.