pornind de la o poză - despre maturitate, copilărie şi sensul vieţii

când am găsit fotografia aceasta, am râs de grimasa micuţului şi atât. însă, pornind de aici, nu mi-am putut (ab)ţine gândurile să nu fugă departe, într-un mic exerciţiu de gândire. aşadar:

tatăl copilului doarme. probabil că e fericit că a scăpat de gura nevesti-si care l-a pus să aibă grijă de copil. în viaţă, se simte liniştit - faţă de natură, şi-a făcut datoria biologică de a-şi perpetua darwinic specia. social, e socotit un om serios, cu familie şi cu copil. societatea va profita de-acum înainte de faptul că va face niscaiva compromisturi pentru a-şi creşte. mici pupincurisme, câteva abţineri, avânt zero în a-şi suţine ideile sau idealurile - copilul va deveni cel mai important şi nu se va pune în primejdie să-l lase singur. ce mai vedem? cum omul nostru se bucură de-o oarecare siguranţă, progenitura îi şade liniştit, alături. omul nostru nu pare copleşit de nelinişti metafizice. e un cetăţean matur, sigur pe sine, pe care societatea umană se poate baza.

copilul nu doarme. e chiar treaz. un surâs ciudat poartă pe buze. poate chiar unul răutăcios. pare pus pe şotii - nu ştim dacă urmează să-şi trezească tatăl printr-un urlet sau dacă e pur şi simplu bucuros că şade lângă. ştim dacă pregăteşte vreo surpriză - vreo regurgitare, vreo vomă bruscă pe chipul tatălui sau vreun scrânjel în pamperşi. dacă tatăl nu-l ţine cu braţul, se poate şi întoarce şi cădea din pat - o sinucidere infantilă, putem spune cu cinism. sau nimic din toate astea.

avem, iată, două situaţii - în prima, un om matur, liniştit şi împăcat cu sine şi - de ce nu? - cu ceilalţi. destul de puţine şanse să ne imaginăm chipul acestui om cuprins de revoltă împotriva societăţii crude şi nedrepte - ci mai mult ni-l vom imagina luptând pentru familie - familia, acest univers mic pe care va trebui să-l ţină sub ocrotire. în care va trebui să se realizeze dacă n-a făcut-o pân-acum.

a doua situaţie - un copil fără discernământ, vesel şi pus pe şotii. un neastâmpăr - poate sardonic - i se citeşte pe faţă şi ştim că va lua de la capăt experienţale tatălui său sau mamei sale, pentru a ajunge (sau nu) la fel ca ei. vedem însă o energie care la tată s-a dus, o energie pe care acum o pune în zâmbet, energie pe care va trebui - cumva - s-o cheltuiască. va fi un rebel? un mic nonconformist? un comic? încotro i se vor îndruma energiile copilăriei şi tinereţii sale? ce va face societatea şi părinţii din el? un conformist ca tatăl lui? un om de bază al societăţii? va fi poate, un creator? un erou? un einstein? un victor ponta?