urletele lui friedrich nietzsche

începând cu 1897 și până la moartea sa, în 1900, filozoful friedrich nietzsche este îngrijit de sora sa, la weimar. ziua este obiect de pelerinaj, însă noaptea, nebunia se transformă în urlete.

Noaptea răsunau „urletele nefericitului“, care-i înspăimântau pe locuitorii de la Vila Silberblick și care se auzeau până în stradă. „De două, trei ori, sunetele prelungi, răgușite ca niște gemete, pe care le slobozise cu toată puterea în noapte“, nota un oaspete în octombrie 1897, „apoi din nou era tăcere“. Un altul relata despre „sălbaticele urlete deznădăjduite, ca din pieptul unui animal rănit de moarte, care sfâșiau liniștea nopții“.*

dacă nebunia lui era doar o mască - așa cum credeau unii dintre prietenii săi - ce însemnau oare acele urlete? să fi fost acea disperare, de care era cuprins și ivan ilici a lui tolstoi?

 

*Joachim Köhler, Friedrich Nietzsche și Cosima Wagner, Ed. Paralela 45, Pitești, 2003, pag.21