alain de botton
despre farmecul lucrurilor plictisitoare
(on seeing and noticing)
ed humanitas, buc., 2006
traducere de florina pîrjol
101 pagini broșate
coperta de i. dragomirescu mardare
|
o cărticică scrisă în stilul alert și dăștept al lui alain de botton, dar destul de slăbuță. așa cum îi arată și titlul în engleză, sunt notații fugare, ca de jurnal, despre niscaiva chestii ce-i gâdilă piticii. aici de botton pare un fel de paler.
evident că sunt și lucruri mai consistente, de pildă eseul despre utilitatea muncii, în care sfârșește cu ideea că, oricât s-ar da cu capul de pereți, motivaționalii cu cărțile de dezvoltare mănâncă rahat afirmând că munca te face fericit. muncind, nu suntem decât niște mijloace în procesul obținerii unui profit.
o perspectivă nouă mi-a adus mini-eseul despre călătorii - despre cum anume aeroporturile, trenurile pot fi mijloace, împrejurări de a ne scoate din cotidian. de pildă, rapiditatea zborului ne poate inspira să ne imaginăm că și noi ne-am putea ridica deasupra multor lucruri care ne-au copleșit. (p.27), ne dă perspective zeiești sau vulturești asupra lumii, prezența norilor ne dă gusturi diferite ale mâncării din avion.
Norii aduc liniște. Sub noi se află dușmani și colegi, locurile spaimelor noastre și al necazurilor noastre; toate sunt acum infime, sunt zgârieturii făcute pe pământ. Poate că știm destul de bine această veche lecție de perspectivă, dar rareori pare la fel de adevărată ca atunci când stăm lipiți de fereastra rece a avionului, aeronava noastră, profesor de filozofie profundă. (p.29)
despre pictura de jos, femeie pregătind pâinea cu unt pentru băiatul ei de pieter de hooch este vorba în carte.
sursa |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu