 |
rabee jaber
povestea lui hanna yakub
(دروز بلغراد)
editura pandora m, bucurești, 2014
traducere de dumitru chican
270 de pagini broșate
coperta de radu manelici
|
un roman arab cu aventuri infernale
premiat cu premiul internațional pentru literatură arabă pe 2012 - premiu care și-a propus să promoveze literatura arabă în lume (același premiu l-a luat și romanul lui youssef ziedan, azazel, îngerul răului despre care am scris aici), romanul libanezului rabee jaber este un roman de aventuri.
romanul m-a pălit cu câteva chestii legate de sectele arabe din siria și liban, din secolul 19, pe vremea când regiunea era călărită de imperiul otoman. mai precis, este vorba despre secta musulmană (șiită) a druzilor, destul de importantă în acele locuri. aflăm că ăștia erau cam bandiți (deh, jihadul) și printre ei ajunge personajul principal, hanna yakub, un negustor de ouă fierte din beirut. dar ajunge nu în gloria lor, ci în mizerie, când e luat prizonier în locul unuia din ăștia și dus cu ăștia departe. mai întâi în belgrad (romanul se cheamă chiar drudul din belgrad), apoi dus pe un drum al unei călătorii infernale prin închisori, grote, hrube, temnițe, carcere către casă, la familie - o nevastă bunoacă și-o ciucametă.
romanu-l citești ca pelicanul, propozițiile-s scurte, percutante, viguroase. capitolele alternează odată cu personajele, persoana întâi se amestecă cu persoana a treia. acțiunea te ține, vrei să vezi ce se (mai) întâmplă cu prizonierul, unde ajunge ăsta și ăia de-s cu el, cum se trăia, la bulău, în feluritele provincii ale imperiului otoman, și-așa ajungi la jumătatea romanului.
 |
| coperta ediție originale |
mie, însă, de la jumătatea romanului, mi s-a cam luat. prea multe chinuri pe capul negustorului de ouă. și toți pățesc câte ceva, însă el scapă, ca un erou supranatural din 1001 de nopți. șeherazadul rabee jaber mai că nu-l trece pe hanna yakub și prin valahia, să-i mai dea o tortură de s-o ducă. eu îl înțeleg pe autor - așa cum el însuși mărturisește aici - că a vrut să scrie despre cât de mult poate îndura un om, dar totuși, cam multă harneală.
ca încheiere, mărturisesc că dacă arabul nostru ar fi scurtat la jumătate romanul, i-ieșea unu' ideal. căci nimic nou, în afară de strepezitoarea greață a nenorocirii (și, desigur, de final), n-am găsit în a doua jumătate. dar, cine știe, vreun cititor căruia-i place să vadă viața-n spume, va savura în delir romanul până la capăt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu