De ce e Cehov pentru mine un model de om

Aşa cum am mai scris pe-aici, am o admiraţie extraordinară pentru povestirile lui Cehov, cel mai mare autor de proză scurtă ever. După ce am citit, re sau rerecitit anumite povestiri, am căutat ceva vreme corespondenţa acestui scriitor - ceea ce ştiam despre viaţa omului Cehov, vă daţi seama, mi-era insuficient. Ei bine, de curând am devorat selecţia corespondenţei publicată acum vreo patruzeci şi ceva de ani la Editura Pentru Literatura Universală în colecţia de Opere, în 1963.

În primul rând, a trăit puţin numai patruzeci şi patru de ani. Student la medicină cu bursă, a trebuit să-şi susţină familia - tata, mama, fraţi, surori - publicând povestiri şi schiţe prin ziarele literare. Aşa că până la treizeci de ani există un volum imens de publicări, care, cel puţin pe mine, mă înspăimântă. Toate dovedesc nu talent, ci geniu. E suficient să iei una, s-o diseci şi nu se poate să nu-ţi placă ceva - dar nu vreau să vorbesc de creaţie aici. În 1888 a luat premiiul Puşkin.

“Tot ce am scris peste vreo 5 sau 10 ani se va uita, dar căile deschise de mine vor rămâne întregi şi nevătămate: acesta e singurul meu merit.” (p.149)
“Artistul observă, alege, imaginează, cumpăneşte, şi chiar şi aceste acţiuni presupun la temelia lor o problemă: că dacă nu ţi-ai pus din capul locului o problemă, atunci n-ai ce să alegişi n-ai ce să-ţi imaginezi” (p.151)

Medicul Cehov ajunge cu slujba prin provincie, unde nu numai că nu exista medicină, dar erau chiar epidemii. Munceşte enorm pentru a strânge fonduri, cerşind de-a dreptul, pentru a construi barăci de îngrijire a bolnavilor. Se neglijează deseori el însuşi, astfel că e mai tot timpul bolnav. Aşadar, sacrificiu.

“În vinele mele curge sânge de mujic, şi virtuţile mujicilor pe mine nu mă impresionează: încă din copilărie am crezut în progres, şi nu se puteam să nu cred, deoarece era o deosebire grozavă între vremea când mâncam bătaie şi vremea când nu mă bătea nimeni. Îmi plăceau oamenii inteligenţi, iuţi, politicoşi, însă cei care-şi scobeau bătăturile, sau a căror obiele răspândeau o duhoare asfixiantă, mă lăsau tot atât de rece ca şi domnişoarele care umblau dimineaţa cu părul în papiote... Judecata şi simţul dreptăţii îmi spun că în electricitate şi în vapori e mai multă dragoste de oameni decât în virtute şi în a te abţine de la carne. Războiul e un lucru rău, dar asta nu înseamnăcă datoria mea e să umblu cu opinci şi să dorm pe cuptor împtrună cu argatul şi cu nevastă-sa...” (p. 353) 

Pe la treizeci de ani, decide să participe la o cercetare în Insula Sahalin, colonie penitenciară. Călătoria şi ce află aici i se pare experienţa supremă de viaţă. Rezultatul constă într-o lucrare prodigioasă ce atrage îmbunătăţirea oficială a administraţiei insulei.
“Eu am încredere numai în oameni izolaţi şi nu văd izbăvirea decât în personalităţile izolate, risipite ici şi colo prin toată Rusia, fie că-s intelectuali, fie că-s simpli ţărani. În ei e puterea, cu toate că-s puţini.” (p. 442)

Se-apucă de teatru şi compune povestiri şi nuvele cu miză, de o mai mare calitate artistică şi umană. Primează calitatea, nu cantitatea. Se însoară doar la patruzeci de ani, cu doi ani înainte de a muri. Nimic din relele lumii nu-l atrag, rămâne până la moarte un inocent.
“Pe măsură ce îmbătrânesc, văd tot mai limpede spinii trandafirilor cu care e presărat drumul vieţii, iar materialul din care sunt confecţionate izmenele vieţii noastre mi se pare tot mai grosolan. Mi-s nervii nesuferit de slăbiţi, bani n-am şi nici n-o să am, după cum n-am priceperea şi nici curajul de-a trăi. Sănătatea mi-e şubredă, iar buna dispoziţie aproape cănu mai este cu putinţă pentru noi...” (p. 342)

“E frumoasă lumea lui Dumnezeu. Un singur lucru nu e bun noi, oamenii.” (p.282)

E foarte bun prieten cu Tolstoi şi Gorki.

“Dacă într-adevăr actorii, pictorii şi literaţii formează crema societăţii, atunci e regretabil” (p.157)

Moare la patruzeci şi patru de ani de atac de cord.

”Sunt de părere că firma şi eticheta nu-s decât prejudecăţi. Pentru mine, sfânta sfintelor e trupul omenesc, sănătatea, inteligenţa, talentul, inspiraţia, dragostea şi libertatea absolută, descătuşate de constrângere şi de minciună, oricum s-ar manifesta ele.” (p.140)

Anton Pavlovici Cehov, Opere, vol.XII, EPLU, 1963, trad. Otilia Cazimir şi Nicolae Guma