20 martie 2008

Generaţia fără graniţe

Azisem de Vasile Ernu, avea o rubrică de corespondenţă cu Bogdan Stănescu în Suplimentul de cultură. Discuta, evident, chestii livreşti. De asemenea, Stănescu chiar a luat un premiu editorial citind din Născut în URSS. Carte pe care, evident, am pus şi eu mâna acum.



Ce e? Carte de amintiri, de eseuri, de antropologie? Roman? Poate toate laolaltă. Dar nu asta e important, ci ce vrea Ernu să spună? La pagina 235 afirmă că “motivul cărţii este că oricând, oriunde e de trăit, dacă ştii cum să te raportezi”. Şi el se raportează bine, într-un mod uşor nostalgic, dar şi ironic, dar deseori cu bunăvoinţă faţă de un “sistem politic” care l-a inclus, ineluctabil. “Important e ce facem cu realitatea, cum ştim să o gestionăm şi să o valorificăm”. Foarte adevărat.


Dar despre ce e vorba? Autorul, născut şi crescut în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, vine în România tocmai când vechiul imperiu sovietic se destramă. Şi ia cu el amintiri dintr-un regim politic cunoscut îndeobşte ca totalitar şi anti-uman. Dar nu-i deloc aşa. Şi eu, care mi-am petrecut copilăria într-un regim asemănător, ştiu că nu-i aşa. Ochii copilului nu numai că, dar şi invers – nu văd ceea ce văd ochii celor mari. Cozile comuniste au existat, ele nu sunt bune sau rele (de pildă pot prilejui discuţii metafizice); la fel, activităţile şcolare comuniste – pregătirea pentru apăratea patriei; la fel, filmul comunist, literatura comunistă. Ele au existat şi seamănă, fie că eşti în URSS sau în România. Cum spune Ernu, cine ştie cunoaşte, iar cine nu ştie nu va afla niciodată (p.202).


Acum, când copiii născuţi atunci au crescut şi pot pleca oriunde, pot trăi oriunde, fără vreo graniţă, constată că nu există mari diferenţe între oamenii Terrei. Ştim de la Churchill că democraţia nu este cel mai bun tip de societate, ci e cea mai puţin rea. Năravurile oamenilor sunt aceleaşi, numai că undeva ele se manifestă într-un fel, altundeva, altfel. Depinde de noi să alegem.
Mi-a plăcut cartea, am retrăit unele amintiri din acea lume. Mi-a plăcut eroul Sterlitz, spionul familist; de asemenea oda tualetului sovietic. În capitolul Sex în URSS, aflu că partea cea mai erotică a corpului era acel mic detaliu ce se vede prin deschizătura de la nasture. De asemenea că talcioc vine din rusă, că carcaletele din coniac şi votcă se numea la ei Ursul furios, iar cel din spirt şi apă Moartea albă. Şi alte chestii de ţi-e mai mare dragul să le citeşti...


Totuşi, nu pot fi de acord cu afirmaţia lui Ernu – “compromisurile noastre în lumea nouă sunt identice cu compromisurile pe care le-am făcut în lumea veche.” Nu vreau să mă explic. Pur şi simplu nu pot fi de acord.

Vasile Ernu, Nascut in URSS, Polirom, 2007

10 comentarii:

  1. eu sunt de acord cu afirmatia aia a lui ernu, mai ales daca se completeaza cu opozitia represiune economica vs represiune politica ca fiind doua linii din care putem analiza cele doua sisteme..din pacate, parerea mea, ernu n-a urmat acest fir care l-ar fi dus departe..faptul ca a oferit o deschidere, de comparare a doua epoci, e o chestie faina, daca ar fi fost consecvent..astept continuarea cartii: polemica, acida, dura...

    RăspundețiȘtergere
  2. @vitalie: M-ai provocat.
    Ernu zice ca compromisurile noastre în lumea nouă sunt identice cu compromisurile pe care le-am făcut în lumea veche. Eu nu cred. In primul rand ca in lumea noua poti mai usor sa "scapi", iti poti asuma libertatea mai usor decat in comunism.
    Evident, cei care au facut compromisuri atunci fac si acum...

    RăspundețiȘtergere
  3. unde sa scapi, dragos? poti sa scapi de represiunea economica???

    RăspundețiȘtergere
  4. @vitalie - observ ca tu legi intre ele cele doua afirmatii ale lui ernu, compromisurile de cele doua feluri de represiuni. Eu, nu. Eu zic ca daca pe vremea comunismului - in romania era greu de plecat din tara, puteai sa-ti distrugi familia - acum esti liber sa pleci oriunde. Acum poti sa-ti faci foarte bine treaba fara sa te incurci in chestii politice. Si-apoi poti sa traiesti liber si decent fara sa fii milionar consumist, fara sa faci compromisuri care sa te manjeasca moral. Eu, unul, chiar asta fac.

    RăspundețiȘtergere
  5. nu vreau sa justific comunismul nici sa condamn moral capitalismul..nici nu vreau, ca si ernu de altfel, sa pun problema in termenii: era mai bine sau mai rau...
    ernu zice de fapt ca represiunea, ca fenomen si institutie sociala nu a disparut..si-a schimbat doar natura: din politica a devenit economica...
    carentul de partid s-a transformat in declaratie de avere etc...e o punte de discutie..pacat ca nu intervine si autorul

    RăspundețiȘtergere
  6. vitalie:
    Un scriitor ca V. Makanin a trebuit sa astepte eliberarea de comunism pentru a se manifesta la adevarata sa valoare.Underground este o carte formidabila si acum citesc Spaima (foarte buna !).Mai ales pentru un scriitor disparitia comunismului este o binefacere ca a adus libertatea de exprimare. Cu privire la represiunea economica in prezent nu exista asa ceva.Poate o lupta intre societati economice, dar individul nu este reprimat.Oricine poate lucra oriunde, inclusiv in alta tara.Reprimat poate fi cel ce asteapta ceva de la stat si nu prea munceste.Am citit niste fragmente din cartea lui Ernu, are mult umor, dar nu stiam de teoria lui.Nici eu nu sunt de acord cu ea si sunt de parerea expusa de Dragos.

    RăspundețiȘtergere
  7. problema cu represiunea e ceva mai complicata... anuntam, in comentariul meu vis-avis de cartea lui Vasile Ernu, ca e un inceput bun de polemica/discutie, abandonat de autor...nu stiu ce anume avea in vedere vasile Ernu, ar trebui sa-l intrebam :)
    cum inteleg eu "represiunea economica": un sistem care gestioneaza relatiile si violenta sociala si care le organizeaza conform unor anumite criterii... a gestiona nu inseamna doar a conduce ci si a reprima, a recompensa, a distribui premii, a aplica pedepse, a marginaliza etc...
    represiune politica inseamna un mod de functionare a sistemului cand violenta si criteriile se definesc in functie de anumite interese, caracteristici de factura ideologica sau politica (atitudinea fata de un grup social nu depinde de performanta lui economica - vzi cazul NEP ci de considerente politice - proprietatea privata este daunatoare, deci trebuie abolita, taranii nu au constiinta de prolater, in siberia cu ei etc)
    acum, daca vorbim de sistemul zis capitalist care guverneaza la moment, masinaria functioneaza cu combustibil economic: grupurile sociale sunt tratate in functie de performanta economica: e bine sa avem afaceristi, aia produc, nu e bine sa avem itnelectuali pentru ca sunt ineficienti economic, doar consuma etc)...
    mai e o fateta a represiunii care tine de evaluarea performantei sociale si a criteriilor de calitate..pe timpp socialist criteriile erau politice:scriitorul trebuie sa reproduca corect realizarile proletariatului, o opera artistica se evalueaza dupa gradul ei de adevar proletar etc...
    acum, in noua vreme, criteriul de evaluare este unul economic: autorul vinde, deci e ok. filmul face bani, deci e bun..
    desigur, unele generalizari sunt pripite, altele trebuie nuantate... nu vreau sa zic ca traim acelasi marasm, doar incerc sa prind natura fortelor care pun individul sub presiune...

    RăspundețiȘtergere
  8. Vizavi de termenii represiune politica - represiune economica, mai ales cu intelesul pe care il dai tu termenilor, sunt perfect de acord cu tine. In ceea ce priveste cealalta fateta a represiunii care tine de evaluarea performantei sociale si a criteriilor de calitate, chiar nu m-am gandit. Si aceasta cred ca e mult mai grava, caci de obicei e impusa in special de catre cei care nu performeaza si de catre cei "fara calitati", (si nu in sensul lui Musil).
    Hm. Chiar e foarte interesant... Mai ales pentru noi, care vrem sa performam... Vorba ta, subiectul cred c-ar trebui dezvoltat.
    Mie nu-mi place insa cuvantul compromis, nu-mi place sa-mi spun ca fac compromisuri, pentru ca nu simt ca le fac. Pentru mine compromis inseamna mai mult abdicarea de la principii, decat concesie. Cred ca-i o chestie personala...

    RăspundețiȘtergere
  9. un alt tip de URSS vedeti la Oleg garaz, "territoria" http://www.edituralimes.ro/view_product.php?product=144

    RăspundețiȘtergere
  10. un alt URSS:
    http://spranceana.blogspot.com/2008/04/viata-in-chirie.html

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...