Alexandru Ecovoiu, un scriitor misionar

Nu-mi explic şi pace inapetenţa cititorului român – sau a cititoarei românce, şi aici a vorbit misoginul din mine – pentru cărţile lui Alexandru Ecovoiu. Este unul din puţinele cazuri când un scriitor e mai celebru în Germania, Franţa şi SUA decât în limba în care scrie. Uneori, am impresia că Ecovoiu va constitui un consemn pentru cunoscătorii într-ale literaturii, la fel cum erau alţii în perioada dictaturii. Cel puţin, de cartea Sigma, BOR-ul ar fi trebuit să se teamă mai mult decât de Versetele satanice, căci aceasta s-a născut în „ograda” lor.

Nu se poate spune că romanele lui sunt comerciale, a luat premii importante, chiar şi în Germania, cu excelentul roman Saludos.
Nu-mi explic, spuneam. Ilie Cazane se epuizează imediat, în vreme ce Saludos a ajuns la preţ redus (comparaţia, evident, nu e calitativă). Oricum, sunt mulţumit că, oricui i-am recomandat Saludos, s-a minunat, la fel ca mine prima dată, că romanul a fost scris de un român. Şi-mi amintesc şi cum am devorat Sigma, mai ceva decât Codul lui DaVinci (comparaţia, din nou, nu e calitativă, Ecovoiu fiind un scriitor de clasă).

Fiind norocos în materie de achiziţii livreşti, am găsit ieri la Librăria Noi prima ediţie românească – prima a apărut la nemţi – a volumului de nuvele Cei trei copii-Mozart, la 6,5 lei, carte reeditată recent la Polirom şi prefaţată de Marius Chivu. Aşa că pot spune că am citit cam tot de acest autor (nu mi-a plăcut ultimul său roman, Ordinea, care, ca şi Staţiunea, are miză politică, de aceea mi s-a părut cam aridă.)

Am citit aseară din acest trei povestiri, în care am aflat cum un caligraf sfârşeşte un război numai cu o virgulă, cum o femeie continuă să fie păcălită de soţul ei chiar şi mort, cum nu ne place să fim prevestiţi asupra evenimentelor, chiar şi a celor bune. Şi am recitit uimitoarea povestire ce dă titlul volumului, ce se poate găsi şi pe net, de pe un sait spaniol.
 
Ca să închei, că m-am lungit prea mult, ce pot spune în cât mai puţine cuvinte despre cărţile lui Ecovoiu, este:
Alexandru Ecovoiu preferă să-şi plaseze, în mod josesaramagic, acţiunea u-topic şi u-cronic iar personajele sale – intelectuali rafinaţi, dar şi trăirişti - sunt exemplare, ele îşi asumă un destin dar şi un risc, au o misiune pe această lume. În aventura pe care aceştia o încearcă, dar mai ales cum anume se finalizează ea, de te lasă cu gura căscată, stă punctul forte al acestui autor.

Alexandru Ecovoiu, Cei trei copii - Mozart, Ed. Cognitum, Bucureşti, 2001, 170 pag