Cea mai frumoasă poveste indiană. Partea I

Se spune că un înţelept, Gautama, supărat pe fiul său Naciketas, îl dă pe acesta Zeului Morţii, Yama. Tânărul, astfel, trece în raiul de lumină al zeului şi, pentru că a respectat datinile, are voie să-şi pună trei dorinţe.
Prima oară, tânărul îşi doreşte ca tatăl său să se îmbuneze atunci când el, Naciketas, va reveni printre cei vii.
A doua dorinţă e aceea ca zeul să-l îndrume spre cunoaşterea "focului ceresc" prin care poate fi dobândită nemurirea. Drept răspuns, Yama îi spune că acest foc, Agni, sălăşluieşte în inima fiecăruia dintre oameni, deci şi într-a sa, sub numele de atman. Cine-l află, cine-l cunoaşte şi cine îndeplineşte riturile dobândeşte pacea veşnică, îl atinge pe Brahman. Şi la urmă Yama, mulţumit că este ascultat, dă acestui foc numele lui Naciketas.
Dar veni rândul şi celei de-a treia dorinţe, şi Naciketas grăieşte: Este o întrebare: unii spun că, după ce omul moare, "sufletul mai există, alţii că nu. Aş dori să aflu acesta de la tine, oh Yama!" (I, 20)
Răspunsul lui Yama la toate acestea este categoric: problema este deosebit de grea, zeii înşişi şi-au pus-o. Mai mult, întrebarea cere "semne şi minuni / care n-au chip şi nume"; şi, în cele din urmă Yama îi grăieşte lui Naciketas:
"Cere fii şi nepoţi care să-ţi trăiască o sută de ani; cere vite multe, cai, elefanţi, aur; cere pământul cel întins; trăieşte tu însuţi câţi ani doreşti. (I, 23) Cere, după plac, orice dorinţă greu de îndeplinit în lumea muritorilor... dar nu întreba ce e după moarte, Naciketas. (I, 25)"
Toate acestea sunt pentru Naciketas doar zădărnicii şi ele nu reprezintă fericirea: "(Bucuriile acestea sunt trecătoare), (ca) ziua de ieri; ele slăbesc puterea tuturor simţurilor. Şi apoi orice viaţă este scurtă. Ale tale sunt carele, ale tale sunt jocurile şi cântecele. Pe om nu-l poate mulţumi bogăţia... Pe cine îl poate bucura aici (pe pământ) o viaţă lungă, când ştie că îmbătrâneşte şi când se gândeşte la frumuseţea, plăcerea şi desfătarea (ce-l aşteaptă), când va pleca (în lumea) celor care nu îmbătrânesc şi nu mor? O, Moarte, răspunde-mi la marea întrebare pe care şi-o pun oamneii cu privire la lumea cealaltă. Naciketas nu-ţi cere alt dar decât acesta, care-i învăluit în mister." (I, 26-29)
Răspunsul lui Yama vine ca însăşi înţelepciunea, taina absolută, suportul ascuns al lumii, al universului întreg. O asemenea întrebare sintetizează toate întrebările fundamentale puse de om de când a prins el conştiinţă, cere ea un altfel de răspuns? Urmează deci o adevărată dizertaţie metafizică, o percepere a înconjurătorului pur filozofică: "Spune-mi ce consideri tu", întreabă mai departe tânărul, "că-i diferit de virtute (dharma), diferit de viciu (adharma), diferit de tot ce-i făcut şi nefăcut, diferit de ceea ce a fost şi de ceea ce va fi ?" (II, 14)
Yama răspunde printr-un cuvânt, aum. Acest cuvânt îl reprezintă pe Brahman, reprezintă Absolutul însuşi: "Cine cunoaşte cuvântul acesta, acela capătă tot ce doreşte." (II, 16) Nu oricine poate însă atinge Absolutul, pe Brahman, continuă Yama; şi de-aici încolo, sub ochii zeului, începe iniţierea lui Naciketas în dobândirea nemuririi dorite.

Cum? Urmându-l pe Brahman. "Cine-l urmează (pe cârmuitorul suprem), acela nu se întristează şi eliberat (de ignoranţă) devine liberat (V, 1) de chinul samasara-ei, realizează mukti."
Una dintre cele mai fruoase metafore, plagiată cu mici diferenţe şi la Platon, este asemănarea omului cu un car dus de cai. Sinele (atman) este stăpânul carului, corpul este carul însuşi, raţiunea (buddhi) este vizitiul, mintea (manas), frâul; simţurile sunt caii, iar obiectele simţurilor sunt drumul (cf. III, 3-4) Omul care trăieşte prin simţuri are mintea neliniştită, iar cel care duce o viaţă neînfrânată este lipsit de înţelepciune. "Cine însă e înţelept, cu mintea totdeauna concentrată, aceluia simţurile îi sunt supuse, ca nişte cai buni ai unui vizitiu." (3,6) "Cine însă e înţelept, cu mintea concentrată, totdeauna curat, acela atinge acea ţintă, de unde nu mai renaşte. Omul al cărui vizitiu e înţelept şi a cărui minte e în frâu ajunge la capătul drumului, la lăcaşul suprem al lui Vişnu" (III, 8-9)

Ce este însă Brahman? Brahman este spiritul universal, Absolutul cosmic. Nicidecum o noţiune sau un cuvânt, ci însăşi realitatea. Apărut odată cu lumea, "înaintea apelor", "împreună cu fiinţele", Brahman este adevărul, este infinitul. Transcenzând lumea noastră, omenească, el este suportul pe care se reazemă universul, de el "nu e despărţit nimeni." (IV, 9)
Apare aici o altă metaforă, regăsită şi în Bhagavadgita (XV, 2) ce spune ce este Brahman în raport cu lumea: "(Lumea) aceasta este asemenea unui smochin sfânt şi veşnic cu rădăcina în sus şi cu crengile în jos. Pe această (rădăcină) o numesc pură, pe aceasta o numesc Brahman: pe aceasta o numesc nemurire. Pe ea se sprijină toate lumile; de ea nu se deosebeşte nimeni" (VI, 1)

Dar practic, cum anume poate fi perceput Brahman, cum se poate ajunge la el este destul de simplu, ne spune mai departe Yama.

_____________________

Traducerea din sanscrită este a lui Theofil Simensky, din 1937, deosebit de frumoasă şi plină de farmec, din câte ştiu, şi singura traducere completă existentă până acum în româneşte (Cultură şi filozofie indiană în texte şi studii, ediţie de Cicerone Poghirc, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.123-135). Acolo unde traducerea mi s-a părut prea literară, am folosit traducerea lui Mircea Eliade, specificând în text (Erotica mistică în Bengal antologie de Mircea Handoca, Editura Jurnalul literar, Bucureşti, 1994, p.97-98).

Foto © Copyright (c) Mary Evans Picture Library 2007