Poate şi sub efectul cărţii proaspăt citite, ieri a fost o zi faină.
La serviciu a fost super!
Apoi am ieşit şi l-am întâlnit la un bar pe Filip Florian (cu care am dat mâna) – super din nou!
Un student de 21 de ani mi-a povestit despre Călăuza şi Solaris ale lui Tarkovski (cred c-aşa se scrie)... – tânăra generaţie e super!
Am terminat Soni de Andrei Ruse (prima şi ultima carte de la Tritonic, pentru că are o mulţime de greşeli redacţionale) – despre care voi scrie în continuare.
*
Deşi nu pot spune că-l simpatizez foarte pe autor, a scris o carte grozavă. Soni. Pe care o promovează direct şi personal, ceea ce înseamnă că în primul rând crede el însuşi în ea. A creat chiar o acţiune bloggeristică, la care, evident, sunt părtaş.
Deşi colega de serviciu căreia i-am povestit despre mi-a zis că subiectul cărţii seamănă cu cel din Veronica se hotărăşte să moară, sunt convins că această carte e mult mai bună.
Întâmplător, subiectul are ca premisă cam ceea ce întrebam eu într-o leapşă: Dacă mai ai câteva luni de trăit (Sonia are şase luni - cancer la stomac), ce faci?
Dar cealaltă premisă e cu adevărat importantă pentru roman. – Ce face ea acum, cum se raportează ea la lume?
Şi cartea începe să curgă. Super!
Începe să vadă altfel oraşul, să simtă altfel pulsul lumii şi al propriei vieţi, altfel oamenii – un vânzător dintr-un sex shop, un rocker chitarist minor, chiar Andrei Ruse are o legătură cu personajul! – viaţa se schimbă. La fel şi noi, cititorii.
E multă furie în carte, care devorează tot – motto-urile sunt din Kerouac, Welsh, Palahniuk, chiar Ovidiu (furios şi el la vremea lui) – ca viermele din stomacul personajului. Stilul e simplu, firesc, colocvial, sincer.
Iată un citat:
"nu contează ce e dincolo sau dacă e ceva. contează ce e aici! contează ce e acum! eşti viu şi nu te sperie faptul că nu vei fi aşa, ci că alţii vor fi în continuare.
pe tine te vor roade viermii.
peste tine se vor planta panseluţe. moartea, conceptul de moarte, aşa, simplu, gol, nu înseamnă nimic.
cel mai bine înţeleg lucrurile-astea oamenii ca mine, care trăiesc într-o semiexistenţă ciudată, oamenii care nu sunt nici vii, de-a binelea şi nici în totalitate morţi" (p.129)
Cartea totuşi nu e foarte tragică – viermele se transformă în fluture. La lumina dragostei, desigur. Numai că la Andrei Ruse, fluturele e negru - Pentru mine, fluturii vor fi întotdeauna albi.
La serviciu a fost super!
Apoi am ieşit şi l-am întâlnit la un bar pe Filip Florian (cu care am dat mâna) – super din nou!
Un student de 21 de ani mi-a povestit despre Călăuza şi Solaris ale lui Tarkovski (cred c-aşa se scrie)... – tânăra generaţie e super!
Am terminat Soni de Andrei Ruse (prima şi ultima carte de la Tritonic, pentru că are o mulţime de greşeli redacţionale) – despre care voi scrie în continuare.
*
Deşi nu pot spune că-l simpatizez foarte pe autor, a scris o carte grozavă. Soni. Pe care o promovează direct şi personal, ceea ce înseamnă că în primul rând crede el însuşi în ea. A creat chiar o acţiune bloggeristică, la care, evident, sunt părtaş.
Deşi colega de serviciu căreia i-am povestit despre mi-a zis că subiectul cărţii seamănă cu cel din Veronica se hotărăşte să moară, sunt convins că această carte e mult mai bună.
Întâmplător, subiectul are ca premisă cam ceea ce întrebam eu într-o leapşă: Dacă mai ai câteva luni de trăit (Sonia are şase luni - cancer la stomac), ce faci?
Dar cealaltă premisă e cu adevărat importantă pentru roman. – Ce face ea acum, cum se raportează ea la lume?
Şi cartea începe să curgă. Super!
Începe să vadă altfel oraşul, să simtă altfel pulsul lumii şi al propriei vieţi, altfel oamenii – un vânzător dintr-un sex shop, un rocker chitarist minor, chiar Andrei Ruse are o legătură cu personajul! – viaţa se schimbă. La fel şi noi, cititorii.
E multă furie în carte, care devorează tot – motto-urile sunt din Kerouac, Welsh, Palahniuk, chiar Ovidiu (furios şi el la vremea lui) – ca viermele din stomacul personajului. Stilul e simplu, firesc, colocvial, sincer.
Iată un citat:
"nu contează ce e dincolo sau dacă e ceva. contează ce e aici! contează ce e acum! eşti viu şi nu te sperie faptul că nu vei fi aşa, ci că alţii vor fi în continuare.
pe tine te vor roade viermii.
peste tine se vor planta panseluţe. moartea, conceptul de moarte, aşa, simplu, gol, nu înseamnă nimic.
cel mai bine înţeleg lucrurile-astea oamenii ca mine, care trăiesc într-o semiexistenţă ciudată, oamenii care nu sunt nici vii, de-a binelea şi nici în totalitate morţi" (p.129)
Cartea totuşi nu e foarte tragică – viermele se transformă în fluture. La lumina dragostei, desigur. Numai că la Andrei Ruse, fluturele e negru - Pentru mine, fluturii vor fi întotdeauna albi.
Nu-i o capodoperă, dar e carte captivantă, care te pune pe gânduri (autorul are doar 23 de ani!) şi te scoate din cotidianul nostru searbăd.
Mie mi-a plăcut.
Andrei Ruse, Soni, Ed Tritonic, Buc, 2008, 256 p
Later edit: Cartea are si un trailer:
viermele transformat in fluture seamana cu nufarul din "spuma zilelor" din boris vian. situatiile sunt similare. "soni" e un conglomerat de idei "originale" luate din alte romane bune. de altfel, tine la publicul "nu prea documentat".
RăspundețiȘtergerein primul rand, iti multumesc de post, Dragos. nu stiu de ce nu ma agreezi, ca n-am schimbat mai mult de cateva vorbe, dar ma bucur ca ai tratat cartea obiectiv.
RăspundețiȘtergereamaria, viermele transformat in fluture eu zic ca seamana cu manualul de biologie din scoala primara. cat despre celelalte idei total neoriginale, cred ca mi le-am asumat, dand titlul autorilor unde a fost cazul. totusi, zic eu ca mai vreo 80-90% din carte care-mi apartine. :)
mai trec
@amaria - fluturele e si la cartarescu si la nabokov, si in manual. nu stiu ce inseamna documentat, in sensul pe care il folosesti...
RăspundețiȘtergere@andrei ruse - este o prima impresie personala, mi-ar placea sa se schimbe. am scris despre soni pentru ca mi-a dat cartea adi si pentru ca m-a tinut in priza, a fost altceva.