5 mai 2009

carte coolt

anti-consumerism, anti-corporatism, anti-globalism, anti-roman, anti. comparaţii cu de veghe în lanul de secară, decameronul etc.

până la urmă, o carte bună, al cărei merit e vocabularul. un vocabular anti, strecurat prin slang şi benzi desenate, în subsoluri de pagină.
de la mult uzitatul minimalism (neposedare de bunuri materiale fluturată ca un semn al superioritatii morale şi intelectuale) şi minimologie (sistem filozofic prin care se resemnează cu diminuarea aşteptărilor ei faţă de bogăţia materială: „am renunţat să-mi doresc să mă umplu de bani şi să ajung mare mahăr. vreau să-mi găsesc fericirea şi, poate, să-mi deschid o cafenea micuţă la o margine de drum în Idaho.”), până la celebrapatie (obişnuinţă conform căreia nici o activitate nu merită începută dacă nu devii foarte celebru în urma ei; are manifestări asemănătoare cu lenea, dar cauzele ei sunt mult mai profunde) şi boxa viţelului pus la îngrăşat (birou mic într-o hală).

desigur, există şi „acţiune”: trei prieteni (2 băieţi şi o fată) se retrag în deşert în bungalouri şi povestesc şi iau la mişto lumea americană postmodernă. sunt câteva povestiri mişto, dar nu din cale-afară.
nu pot spune c-am pierdut timpul citind cartea – am văzut ce se scria în america în 1991.

generaţia X? puştanii de douăzeci şi ceva de ani care lucrează prin birouri, „noile fiinţe umane” (p.76)

şi o întrebare minunată:
după ce mori şi eşti îngropat şi pluteşti cine ştie pe unde, care o să fie cea mai frumoasă amintire a ta de pe Pământ? ce moment anume ţi se pare definitoriu pentru ce înseamnă să trăieşti pe planeta asta? ce iei la pachet de-aici? (p.122)
e, ce ziceţi? eu răspund cu un singur cuvânt: luna. voi?

douglas coupland, generaţia x, ed. humanitas, 2008, trad. cristian ionescu, 240 p

7 comentarii:

  1. Bucuria de-a fi pe varf de munte, évidemment! Vantul, singuratatea (si cea in doi), mirosurile de ierburi si de flori, bolovanii si lacurile, celelalte varfuri care te-asteapta - pt mine mai bine de-atat nu se poate.

    RăspundețiȘtergere
  2. io mi-as lua cu mine toate calatoriile, la pachet! plus doo poze d'acas'...

    RăspundețiȘtergere
  3. de acord cu raul. Experientele amoroase. In rest... decartez totul.

    RăspundețiȘtergere
  4. propriile mele placeri ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. zâmbetele celor pe care îi iubesc

    RăspundețiȘtergere
  6. mergea si carte "colt"... țaca-paca! :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...