ion de rebreanu

platitudine de plăcintărie şi mediocritate totală. ochi mort, minte somnolentă. un artist se spânzură şi nu dă la tipar asemenea rezultate. demnitatea literară îţi impune un rol activ în spectacol, o atitudine în cuvinte, o frântură în imagini, o iuţire şi o abreviere lapidară, un ritm - o mie şi una de sarcini pe care trebuie neapărat să le răstoarne scriitorul. ceva să umble prin fundul cuvintelor, să le reînsufleţească, să le croască un destin, să le stăpânească şi să le comande. limba nu poate să fie o magazie şi un depou de unelte sterpe ca dicţionarul, decât în cărţile proaste.

o carte în care ţi-e cu neputinţă să treci peste douăzeci şi şapte de pagini, câte am avut puterea să îndurăm în ion, nu este cartea unui scriitor. o carte în care de-a lungul acestui imens număr de pagini nu găsesc o invenţie, o surpriză, o lumină, nimic care să mă intereseze, cu toată marea mea bunăvoinţă, e-o carte de registratură, nu de scriitor...

autorul lui ion a căzut într-o putină cu clei în care se zbate, şi când vrea să iasă cade înapoi şi reîncepe. ion merita un titlu mai adecvat: musca şi sosul.