alessandro barrico. barbarii şi mutaţia

alessandro barrico (foto jos) este un scriitor de succes în italia, de care am citit doar mătase şi care, ce-i drept, la timpul ei, m-a uimit. (a scris recent arana despre) are aşa succes autorul că a iniţiat şi un curs de artă de a scrie pentru tinerii scriitori.

ce zice baricco în această carte?
teza principală este că noi, oamenii, am ajuns recent la o mutaţie civilizatorie, denumită metaforic barbarism. vechea ordine burgheză de secol XX a fost tulburată şi modificată de invazia acestor barbari. iar barrico porneşte un demers de înţelegere.

bizuindu-se pe o anume inovaţie tehnologică, un grup de oameni aliniat în esenţă la modelul cultural imperial [american] accede la o activitate care îi era refuzată, o aduce instinctiv la o spectaculozitate mai imediată şi la un univers lingvistic modern, şi astfel reuşeşte să-i confere un succes comercial uimitor. (p.48)

exemplele cu care îşi ilustrează mecanismul sunt vinul, fotbalul şi cartea. apropo de ultima, găsesc câteva tool-uri pentru lectura lui faulkner:

avem nevoie de a fi citit mai multe cărţi. într-un anume sens, avem nevoie să stăpânim întreaga istorie a literaturii: avem nevoie să stăpânim limba literară, să fim obişnuiţi cu anomalia timpului lecturii, să fim aliniaţi la un anumit gust şi la o anumită idee de frumuseţe care, de-a lungul timpului, s-au edificat în cadrul tradiţiei literare. există oare ceva exterior în raport cu civilizaţia cărţilor de care să avem nevoie pentru a întreprinde călătoria cu rpicina? mai nimic. dacă nu ar exista nimic altceva decât cărţile, atunci cărţile lui faulkner ar fi, în fond, cât se poate de inteligibile. (p.79)

simptomul cel mai elocvent al "barbarismului" este motorul google. aici criteriul de căutare nu mai este calitatea, ci cantitatea linkurilor, surfingul, navigarea, suprafeţele şi nu adâncimea. cunoaşterea care contează este aceea în măsură să intre în secvenţă cu toate celelalte cunoaşteri (secvenţialitatea fiind ideea că trecând printr-o secvenţă ce conţine trei sau o sută de secvenţe, poţi ajunge să colecţionezi o cantitate impresionantă de lume). şi această grabă izvorăşte din "foamea" de a experimenta cât mai mult, fuga de plicitis.

şi nu trebuie să ne fie frică, baricco nu discută în termeni de bine-rău, el vrea să înţeleagă. căci nu e propriu-zis o distrugere a unei civilizaţii vechi, deci bune, ci o mutaţie: barbarii nu au instinctul de a distruge pur şi simplu: ceea ce încearcă ei să facă imediat e să transforme tot ceea ce găsesc într-un sistem pasager. un fel de experimentează şi treci repede mai departe. minţile burgheze de odinioară nu făceau aşa - ei reveneau asupra unui obiect, îl studiau cu efort, acumulau noţiuni, coborau în profunzime (nu la suprafaţă), şi în cele din urmă înţelegeau. un exemplu e muzica clasică, de neascultat pentru barbari - ea învaţă că fără efort nu există recompensă, iar fără profunzime nu există suflet.

ei, şi în partea a doua, baricco porneşte la alte simptome ale barbariei: spectaculozitatea, cinematograful, trecutul (raportul dintre raportarea barbarului la trecut şi cea a civilizaţiei la trecut e acelaşi dintre un hamburger de la mcdonald şi o friptură de vacă înăbuşită în vin roşu piemontez), democraţia, autenticitatea, educaţia, politica culturală.

dar cine sunt barbarii?
noi înşine. cum de ne-am transformat? din necesitate. suprafaţa în locul profunzimii, viteza în locul reflecţiei, secvenţele în locul analizei, comunicarea în locul expresiei, plăcerea în locul efortului - o demolare a întregului instrumental mental moştenit de la cultura romantică şi burgheză a sec. xix.

pesimism?
nu, căci orice mutaţie poate fi guvernabilă. dar mai departe citiţi cartea...:)

alessandro baricco, barbarii. eseu despre mutaţie, ed. humanitas, buc, 2009, trad. (ca de obicei, excelentă) de dragoş cojocaru, 237 p