scrisoare către un tânăr cititor. scrisoarea III

moto:
dacă nu este unul dornic să iscodească cu mintea, nu încep să-l îndrum. dacă nu este unul care arde de dorinţa de a se exprima, nu mă apuc să-l luminez. dacă atunci când eu îi spun un lucru el nu e în stare să deducă alte trei, nu mai perseverez.
confucius

dragă prietene cititor,
încep a treia scrisoare cu câte ceva despre şcoala de la noi, afirmând mai întâi că ceea ce deosebeşte un om cultivat de unul grobian nu este nicidecum inteligenţa, ci accesul la educaţie şi la şcoală.

detaliind puţin, spun că dacă familia îţi dă primele apucături şi o minimă educaţie "socială", datoria şcolii este de a desăvârşi această educaţie, dar nu în sensul comportamentului – format în cei 7 ani de-acasă – ci a înţelegerii lumii în care trăieşti. menirea şcolii nu e să pregătească mecanici şi tinichigii auto, cum spunea recent un matroz fără vocaţie, ci să scoată oameni care să ia decizii bune. adică să gândească. sau cum spunea einstein, şcoala ar trebui sa-si propună ca tânărul care pleacă de acolo să aibă o personalitate armonioasă, nu să fie un specialist.
e o banalitate, ştiu, dar de banalitatea asta le-a fost frică tuturor regimurilor politice - cu cât eşti mai ignorant, cu atât eşti mai uşor de condus (evident, nu întotdeauna) - ţara te vrea prost.

în fine, ceea ce vreau să spun e că la terminarea şcolii, tânărul ar trebui să ştie să scrie o scrisoare, să susţină o conversaţie, să privească un tablou, să citească o partitură, să aprecieze o carte. dar pentru asta e nevoie de dascăli, nu de oameni care să reproducă o programă sterilă, e nevoie de oameni deschişi, cu talent pedagogic şi dragoste pentru tineri, nu rataţi şi frustraţi perimaţi, dintre care ministra andronescu, de pildă, e cea dintâi.

iartă-mă, te rog, c-am început a discuta politică, însă din păcate imbecilitatea ei v-afectează pe voi, tineretul şcolar. bunăoară, se poate întâmpla ca un bacalaureat (absolvent de bacalaureat) să creadă că elevul dima dintr-a şaptea e o carte mare şi să n-aibă habar ce-i aia galaxie, big crunch, chakra, tarkovskian etc. (exemplele le-am luat din ultimul capitol al orbitorului, corpul de mircea cărtărescu).
aşa că: dacă ai un profesor de limba română bou, nici unui prieten nu-i place literatura, părinţii au în bibliotecă doar sandra brown şi paulo coehlo, atunci sunt şanse minime să descoperi cu adevărat literatura.
căci nu contează că citeşti carţi bune şi cărţi proaste, ci contează cum anume citeşti. dacă înveţi cum anume să citeşti - căci asta se învaţă, ca şi scrisul - va fi foarte uşor să alegi ce să citeşti de la un anument moment dat. adică să prinzi gustul literaturii.

bun. deci am hotărât că şcoala nu e de prea ajutor. poate nici familia sau cercul de prieteni. dar atunci ce e de ajutor? două lucuri:
1. voinţa
2. plăcerea
dacă nu le ai, lasă-te de citit. (poate şi de muncit, dar asta e o altă discuţie) căci primul element te va sprijini în construirea unei educaţii – îndrumare, efort –, al doilea, să savurezi ceea ce-ţi place în detrimentul a ceea ce nu.

iartă-mă din nou, iarăşi am vorbit mult şi n-am trecut la lucruri concrete. deci cum anume să-ţi faci educaţia livrescă şi cum să te bucuri de cărţile bune, imediat în scrisoarea următoare.

te îmbrăţişează livreşte, dragoş