24 octombrie 2009

copilăriei în comunism, cu simpatie

un roman excelent pentru adolescenţii viitorului care nu au prins cozile ceauşismului. care pot vedea/simţi ceea ce se petrecea atunci, cu ochi/simţuri de copil.

pentru mine, romanul nu mi-a spus prea multe, nu a fost mai mult decât un remember a copilăriei mele, de care am cam uitat. şi nu pot să nu admir propoziţiile scurte, simplitatea cu care e scris romanul, mai rar azi pe la noi.

în fine, să spun ce mi-a plăcut mai mult: o imagine a unei mulţimi de mâini (din românia, dar poate fi de oriunde) care cu bani în ele, vrea să cumpere nişte amărâte de tacâmuri:

în jurul decupăturii, zeci de mâini ţinând strâns banii de hârtie se agitau haotic ca şi cum cei cărora le aparţineau erau gata să se înece. erau fel de fel de mâini înnebunite: mâini fine, cu degete lungi, osoase, mă gândeam că sunt de profesori, mâini groase cu cârnaţi în loc de degete, pumni micuţi de femei şi pumni groşi, munciţi, ca ai lui nea marin. mâinile lungi şi subţiri erau cele mai calme. ţineau banii întinşi către cer căutând parcă o gură de aer de respirat. mâinile groase cu cârnăciori erau cele mai înverşunate. dominau marea de mâini şi păreau că muşcă aerul şi-l biciuiesc cu hârtiile ţinute strâns în pumn. (p.169)

mi-au mai plăcut încercările literar-poetice ale profesorului georgescu, descrise cu multă ironie ascunsă - exemple flaubertiene de kitsch literar.

cam atât. din păcate, nu pot încadra romanul în vreuna dintre cele două categorii ale blogului meu în care s-ar situa - nici de citit pe budă, nici carte excelentă.

dragoş voicu, coada, editura cartea românească, bucureşti, 2009, 174 p
coperta, cu autor neprecizat (deşi cu imagine de goya), nu mi se pare inspirată.

3 comentarii:

  1. am fost colega de clasa la liceu cu autorul! un "brain" in matematica! un tip excelent! suntem buni prieteni!

    RăspundețiȘtergere
  2. Salutare!
    Tocmai am publicat a doua carte: "Tara de sub fluturi". M-as bucura sa am o recenzie aici! Ar fi posibil? Multumesc! Dragos

    RăspundețiȘtergere
  3. Salutare!
    Tocmai am publicat a doua carte: "Tara de sub fluturi". M-as bucura sa am o recenzie aici! Ar fi posibil? Multumesc! Dragos

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...