o lansare tipic românească

aseară am fost ivitat în club expirat la lansarea unei antologii de poezie românească contemporană (blogul cărţii aici) pentru uzul tinerilor - o iniţiativă excelentă a editurii vinea şi a lui andrei ruse. despre carte în curând, însă acum vreau să mă refer la eveniment, ce se-nscrie perfect în tipicul lansaărilor noastre provinciale.

în loc de locaţia complet nenimerită pentru o lansare, din cauza nu a fumului, ci a aspectului general de tavernă mohărâtă expirată, unde întunericul nu sporea misterul, ci îl pierdea de tot,
era nimerită o locaţie tinerească, luminoasă, colorată, vie - în acord cu coperta cărţii (care mie-mi place mult.)

în loc să stea la o masă ascunsă fie de coloanele groase ale clubului, fie de spectatorii dinpicioare, pe care ca s-o vezi trebuia să dai din coate sau s-aştepţi să plece cineva din faţă
era nimerit ca organizatorii să stea în picioare - ar fi căpătat vizibilitate şi mult mai multă atenţie.

în loc de permanenta improvizaţie de tip "hai, care autor mai vine să ne citească?" la un microfon fără amplificator sau "cine vrea să ne spună cel mai frumos vers dintr-o poezie de dragoste?" (n-a vrut nimeni) când se ştie reticenţa spectatorilor la expunere,
era nimerit să fi existat o ordine prealalbilă, în care să se ştie cine citeşte, ce citeşte; în care discursul să urmeze o structură pregătită dinainte. ar fi fat o notă de seriozitate şi, de ce nu, de profesionalism.

mărturisesc că aveam alte aşteptări de la lansarea unei cărţi de poezie - un gen dificil şi deja respins de cititorii români. aşteptam idei noi, multă imaginaţie şi multă luare în serios, mai ales că e vorba de tânăra generaţie, ce nu ar trebui să moştenească teribilismul opac de tipul vai, ce boemi şi neînţeleşi suntem noi, poeţii.
reuşita unui eveniment (proiect) depinde de satisfacţia celorlalţi, în folosul cărora acesta a fost creat.
să fim oare noi, spectatorii?

despre eveniment a mai scris vaxaly aici.