duminică am fost la union la un film franţuzesc de care n-auzisem absolut rien pân-acum prima zi din restul vieţii tale, tradus la noi cu ziua care mi-a schimbat viaţa.
nu e un film extraordinar, dar mie mi-a plăcut. o familie obişnuită, cu un fiu viitor medic, cu unul rocker, cu o fiică în căutarea dragostei, un bunic degustător de vinuri, cu un tată taximetrist şi o mamă la menopauză.
mi s-a părut un film reuşit nu prin jocul actorilor, ci prin felul în care regizorul a făcut filmul - camera învârtindu-se, timpul devenind simultan, amuzamentul transformându-se-n dramatic -, felul în care reuşeşte să obţină duioşie.
felicitări deci lui rémi bezançon!
Mie mi-a plăcut scena în care o lua peste picior pe Brigitte Bardot, făcând referire la "hobiurile" ei cunoscute. şi acel scris scrijelit cu "Celine Dion a essaye de devenir belle, mais ca a pas trop marche" (scuze lipsa de accente, sedile)
RăspundețiȘtergere