singurătăţile se mai şi împart câteodată

provocat de octavian cu însemnarea lui, m-am grăbit să iau o carte scrisă de un autor tânăr italian - oare ce se mai scrie (bine) prin peninsulă?

un tânăr întâlneşte o tânără şi amândoi se-ndrăgostesc. sfârşit. dar nu în acest roman. pentru că tânărul mattia e singur, se mutilează frecvent şi are complexe de vinovăţie. tânăra alice e singură, anorexică şi şchioapă. el e iubit de un alt băiat, ea e urâtă de o altă fată. şi se-ntâlnesc să-şi unească singurătăţile.

ea şi mattia erau uniţi de un fir elastic şi invizibil, îngropat sub o mulţime de lucruri neimportante, un fir care putea să existe numai între doi oameni ca ei:doi oameni care-şi recunoscuseră propria singurătate unul în celălalt. (p. 309)

şi totul nu se opreşte aici, desigur. trec nişte ani, el devine matematician genial, ea devine soţie. rămân doar c-un sărut şi cu câteva lacrimi şi, evident, viaţa nu se opreşte aici, ea vrea mereu energie. şi povestea continuă.

o carte adorabilă, pe care n-am lăsat-o până ce n-am terminat-o în aceeaşi zi (aseară). de citit oriunde, oricând, de către oricine. o carte frumoasă, scrisă cu foarte mult talent, care în spatele poveştii ascunde şi lucruri profunde. o carte despre care orice-aş scrie, n-ar fi pe măsură.

o carte pe care-o aşteptam!

paolo giordano (foto), singurătatea numerelor prime, editura rao, bucureşti, 2009, traducere de cerasela barbone, 352 pagini
saitul autorului aici.