tinereţe fără tinereţe

motto:
unii-şi greşesc viaţa: un vierme otrăvit le muşcă inima. s-ar cuveni să aibă în vedere ca măcar moartea să le reuşească. (friederich nietzsche*)

nu, motto-ul de nietzsche nu e din carte, dar mi-a venit în minte imediat ce-am terminat acest roman. pe care l-am citit ca pe un manifest al tinereţii în societatea noastră bătrână.

romanul
o tânără provincială de 23 de ani, ramona, ajunge să locuiască în gazdă la o bătrână bucureşteancă de 70 de ani, veronica (aka doamna manea), pe domenii 76. aici bătrâna îi povesteşte cu talent amorurile ei trecute, despre geo - întâlnit la saint tropez - acum atât de bătrân că nu le poate face femeilor decât cerculeţe la fofoloancă şi despre ian - întâlnit la paris, în casa marthei bibescu - fotograful amator de băieţi frumoşi. dar poveştile nu sunt doar poveşti, ci devin perversiune.

cum spuneam, bătrâna are talentul povestirii. de pildă, după ce povesteşte moartea fotografului ian, în casa noastră din bucureşti intrase moartea. se lăsase ca un praf greu peste noi, peste obiectele doamnei manea. oriunde mă uitam, îl vedeam pe ian, aşezat în scaunul cu spătar înalt, cu sângele negru acoperindu-i mai mult de jumătate din faţă. doar corpul lui părea că mai salvase puţină viaţă, că nu i se lichefiase cu totul senzualitatea, că mai rămăseseră nişte cantităţi infime care nu i se scurseseră din vinele îngheţate. am locuit cu ian aşa de multă vreme. nu putrezea, nu-şi schimba culoarea de la o zi la alta, nu-şi modifica poziţia corpului. (p.175)

cum v-aţi dat seama, tânăra ajunge să trăiască două realităţi - una reală, din casa bătrânei, unde aceasta ajunge s-o sechestreze şi s-o lege, numai să stea şi s-o asculte - şi una povestită dar la fel de "reală", populată cu fantome şi emoţii, ce face ravagii. ca şi cum, dacă romanul ar fi un palton cloş strâns în dreptul taliei, cealaltă ficţiune e un pliu.


morala
cum spune şi titlul, tânăra o omoară pe babă.
de ce?
pentru că aşa a vrut bătrâna - şi de asta mi-a plăcut cartea.

bătrâna împărţea oamenii în "cei care trăiesc la turaţie maximă şi cei care nu fac altceva decât să le consemneze vieţile". iar prin crima ei, fata ajunge să treacă de la cea care consemnează vieţi la cea care trăieşte la turaţie maximă. chit că va fi pedepsită - intră la pârnaie -, ramona a aflat despre ea lucruri esenţiale:

credem că ştim despre noi o grămadă de lucruri, dar nu pe cele esenţiale. şi vine un moment în care nu ne mai cunoaştem, mintea ni se goleşte de tot ce am trăit până atunci. în cazul meu, fascinaţia pentru o persoană, slăbiciunea, admiraţia combinată cu renunţarea, atracţia bolnăvicioasă, poţi să-i zici cum vrei. prietenia, în ultimă instanţă. (p.203)

întorcându-mă la motto-ul din nietzsche, pot spune că bătrâna doamnă manea, deşi a trăit cu inima muşcată, şi-a "reuşit" moartea. oferindu-se crimei, i-a asigurat ramonei tinereţea, această fată de 25 de ani dar "bătrână".

mulţi dintre noi, deşi tineri, avem un suflet bătrân. pentru că n-avem unde/nu ne putem "trăi tinereţea". dacă ne naştem bătrâni, ca benjamin button, n-avem unde/nu suntem lăsaţi să devenim tineri. am crezut mai demult că bătrânii ne vor face loc, că ne vor învăţa ceea ce ştiu şi că apoi se vor retrage. se pare că nu-i tocmai aşa. vor, poate inconştient, să ne condamne la mediocritatea la care ei au fost condamnaţi. dacă ei au făcut "sacrificii", de ce nu şi noi. cine n-a cunoscut măcar o cunoştinţă bătrână doritoare să-şi lipească de tine trecutul ei mediocru şi banal: pe vremea mea...? cine n-a remarcat lipsa tinerilor cu adevărat tineri în politică? unde sunt tinerii creatori spărgători de canoane? unde sunt tinerii creatori avangardişti? n-au loc de bătrâni. sau s-au molipsit de bătrâneţe.

poate e nevoie ca, lipsiţi de tinereţe, bătrânii să ne facă să-i omorâm (metaforic, desigur), ca să ne lase măcar nouă tinereţea să răsufle. mie asta mi-a spus ana maria sandu prin cartea sa.
în care de multe ori, răsuflă tinereţea.

l.e. dacă vreţi să aflaţi deja subiectul cărţii, îl găsiţi povestit de marius chivu aici.

ps: poza a doua este prima variantă a copertei care mi-a plăcut mai mult. este făcută de către mihai grecea în paris, într-o piaţetă din cartirul latin.


ana maria sandu (foto), omoară-mă!, editura polirom, iaşi, 224 pagini coperta de carmen gociu







____________________________
*aşa grăit-a zarathustra, editura humanitas, buc, 1994, trad. ştef. aug. doinaş, pag.129