wilde

după mine, wilde este unul dintre cei mai mari stilişti ai limbii engleze, de un umor şi o fineţe impresionante. şi un artist genial, prea genial pentru timpul său.

cartea e minunată, deşi e colorată cu tristeţe - cum ar putea fi altfel când e vorba despre un om înfrânt şi la sfârşitul veiţii, exilat şi dispreţuit? în carte e probabil mult dintre părerile lui oscar wilde - eu nu-i ştiu bine scrierile - dar aşa pare după curajul lor (dacă nu, şi părerile sunt ale lui ackroyd, avem de-a face cu un scriitor senzaţional!)

am aflat destul de multe despre wilde - dincolo de faptul că a practicat frenetic homosexualitatea -: despre educaţia sa, genialitatea sa precoce, tinereţea din paris care i-a format gustul, faptul că a şi gazetărit şi mai ales viaţa sa după închisoare. am mai găsit vreo două poveşti faine - cu un poet şi cu un tânăr care găseşte o comoară blestemată -, cum sunt şi cele scrise de însuşi wilde.

mesajul principal al cărţii:
Napoleon spunea că "adevărata tragedie este şcoala marilor oameni" şi am înţeles în sfârşit asta în ceea ce mă priveşte - ceea ce am creat nu înseamnă nimic, e mai puţin decât nimic, faţă de misterul vieţii. numai în individ, chiar şi într-un individ sărac şi neputincios ca mine, şi în misterul vieţii individuale există un sens. viaţa - torentul vieţii - supravieţuieşte mai presus de orice. este mai importantă decât mine şi totuşi, fără mine, ar fi incompletă: acesta este adevăratul miracol (p. 239)

şi alte câteva mostre:
când nu mai poţi schimba lumea, te schimbă ea pe tine. (p.18)

Natura urmează întotdeauna Artei. (p.180)

artistul creator zâmbeşte când ceilalţi plâng şi care varsă lacrimi amare când toţi cei din jurul lui se prăpădesc de râs. (p.98)
Isus a devenit un proscris pentru a putea reprezenta imaginea adevărată a omenirii. (p.90)

deşi Isus a spus "Păcatele tale vor fi iertate pentru că ai iubit", publicul englez spune "Fărădelegile tale vor fi pedepsite pentru că ai cutezat să iubeşti". (p.186)

cu englezii poţi face două lucruri: să-i şochezi sau să-i amuzi. nu poţi raţiona cu ei niciodată, cel puţin dacă iei ca reper editorialele din the times. (p.74)

viaţa nu poate fi văzută. ea poate fi doar îndurată. (p.59)
este o greşeală să demonstrezi altora că idealurile lor sunt nişte iluzii, că toată înţelepciunea lor e deşertăciune. pentru că atunci te vor strivi. (p.31)
bietul gide, are o mutră de seducător şi manierele unei fecioare permanent deflorate. (p.26)

scrisoare către amantul bosie (alfred douglas)

în loc să fiu stăpân pe viaţa mea, am lăsat-o să mă stăpânească ea pe mine; în loc să fiu extraordinarul dramaturg care eram, am devenit doar un actor, rostind replicile altora şi cele pe care mi le şopteau spaima şi laşitatea. mi-am lăsat soarta pe mâinile societăţii, în loc s-o modelez eu însumi. am apelat la acele autorităţi pe care declaram că le dispreţuiesc. pentru asta nu pot fi iertat şi amintirea eşecului mă urmăreşte şi acum. (p.200)

oscar wilde la 1900, anul morţii

şi-am mai aflat cu tristeţe că frumosul nostru basm tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte e de fapt o adaptare a unei poveşti celtice despre tirnan-org, tărâmul tinerilor.

peter ackroyd, ultimul testament al lui oscar wilde, editura humanitas, bucureşti, 2007, traducere de sanda aronescu, 262 pagini
coperta de ioana dragomirescu mardare