romanul este un omagiu închinat prietenei intime, de-o viaţă, a lui günter grass, maria rama, mariechen: e o fotografă deosebită, pentru că are un aparat vechi în formă de cutie, care se numeşte agfa box şi care în timpul războiului a supravieţuit bombardamentelor, incendiilor şi inundaţiilor, de atunci nu mai funcţionează normal, e un pic sărit de pe fix, motiv pentru care vede tot şi face forografii cu totul ieşite din comun. (p.129) mariechen poate suspenda curgerea timpului, intuiţiile ei sunt prinse în instantanee, şi-i place să modifice fotografiile amestecând prin colaje alb-negru prezentul cu trecutul cu viitorul, pe calea imaginaţiei. e mijlocul ei de comunicare, rolul ei de profetesă. aparatul e ca bunul Dumnezeu: vede tot ce este, ce a fost şi ce va fi. nimeni nu-l poate păcăli. vede până şi în adâncul sufletului. (p.58)
ei bine, toate acestea sunt povestite pe rând de cei 8 copii ai lui günter grass, printre confesiuni personale. scriitorul nu se prea amestecă, chiar şi când e vorba despre amănuntele picante ale vieţii lui: noianul de femei, implicarea în politică scriind discursuri pentru primari, situaţia materială mereu îmbunătăţită (după fiecare carte îşi cumpăra câte o casă). ba chiar e şi o bârfă cu legături româneşti: la un moment dat, nevasta îl traduce cu un tânăr emigrant român pe care grass îl aduce în casă să-l ajute.
de final, o carte uşurică, de care te poţi dispensa, aşa cum te poţi dispensa de ultimele romane ale lui saramago - deh, şi scriitorii de nobel mai îmbătrânesc şi se sclerozează.
dar chiar şi aşa. eu mai am de bifat secolul meu, pregătit tot de polirom, şi poate, cândva, de recitit, surprinzătoarea şi minunata tobă de tinichea - în colecţia aceea legendară, în format mare, de la univers.
coperta de radu răileanu
cel mai mare scriitor in viata nu e
RăspundețiȘtergereNu mi-a plăcut ”ceapa”. Nu a fost chiar oribilă, dar în niciun caz o lectură încântătoare. O abandonam de la jumătate dacă nu era obligatorie. După ce am încercat să citesc ”În mers de rac”, mi-a devenit chiar mai antipatic Gunter Grass. Păcat că se irosesc pe el coperte atât de frumoase. Un roman confesional, cum este cel de care spui tu aici, nu aș citi decât de scriitori care mă atrag foarte mult, în niciun caz neamțul ăsta insipid. De fapt, literatura germană în genere e cam seacă așa, din ce am putut observa până acum.
RăspundețiȘtergeremultumesc, minunata recenzie, impartiala...chiar mi-ati adus aminte sa revad 'toba de tinichea', desi cartea e sigur mult mai interesanta...dar n-am acces la ea:)
RăspundețiȘtergere@litere pervazive
" O abandonam de la jumătate(lectura) dacă nu era obligatorie"
nu pot sa inteleg cum cineva poate citi ceva 'obligatoriu'. eu as rasfoi, atat.
@lolablau, mă angajasem deja să vorbesc despre cartea asta la un seminar. Și până la urmă a fost o prezentare reușită, chiar dacă nu îmi place o carte nu înseamnă că nu o și înțeleg :).
RăspundețiȘtergereCând spun ”o abandonam de la jumătate” înseamnă că până acolo a fost cumva acceptabilă, în rest m-a pierdut în niște detalii care nu mă interesau.
atunci, ma cherie, sunteti doar sclavii cartilor, ai formalitatilor si nu al ideilor!
RăspundețiȘtergereUneori avem și îndatoriri, nu putem fi doar idei și esență într-o sticluță filiformă.
RăspundețiȘtergereIar lecturile nu ar trebui să aibă exclusiv baze hedoniste, dar asta nu înseamnă să nu recunoști cinstit atunci când o carte nu ți-a plăcut foarte mult, de aceea ”reflecțiile” mele se fac pe acest principiu, atunci când nu este vorba de interpretări, ci doar de impresii de lectură.
De aceea am spus și că apreciez diversitatea opiniilor în blogosferă, ea este necesară, chiar dacă nu suntem de acord cu unele și le-am desființa cu prima ocazie. Vezi nedumerirea mea în legătură cu păreri atât de diferite despre o singură carte. Și Dragoș a fost drăguț și mi-a arătat cum a evoluat percepția lui despre H. James, de exemplu.
”Informal”, nu i-a plăcut, poate nici mie, că nu am citit, dar ”formal” sunt sigură că nu i-a contestat valoarea, de părinte al modernismului.
La fel și Gunter Grass: nu îl agreez eu, personal, dar îi recunosc meritele, scotocirea lui prin memorie este prețioasă, omul știe să creeze o lume în cărțile sale, să îi dea suflul acela de vitalitate...
În speranța că ți-am putut fi de folos cu aceste explicații,
Carmen
eu de G Grass n-am citit decat ' Calcanul' care mi se parut super fabuloasa, probabil ca e una dintre putinele carti pe care le voi reciti vreodata. Totusi ceva m-a facut sa nu mai cumpar si alte carti de el, nush de ce.
RăspundețiȘtergere