crăciunul

este denumirea dată sărbătorii naşterii domnului Isus Cristos, celebrată în calendarul creştin la 25 decembrie. stabilirea datei naşterii Mântuitorului şi a zilei sărbătoririi acestui eveniment au în creştinism o îndelungată şi foarte complicată istorie. cert este că biserica creştină a stabilit această dată ca să contracareze toate sărbătorile păgâne, dedicate solstiţiului de iarnă, de tipul sol invictus în mitraismul persan, ce a pătruns şi în lumea antică a europei, a saturnaliilor romane etc. nu mai puţin complicată este denumirea populară a acestei sărbători. cuvântul crăciun se întâlneşte la români, precum şi la o seamă de popoare slave sau neslave din jurul nostru. se presuspuen, după unii, că are o origine latină - creatio (naştere), calatio (convocare), quartum jejiunium (al patrulea post), una slavă - karacun (sărbătoarea solstiţiului de iarnă; moarte năprasnică sau spirit al morţii) sau albaneză - kercum (buturugă). tot mai mulţi adepţi câştigă teoria caracterului autohton, traco-dacic, al acestei sărbători a solstiţiului de iarnă, în care rolul principal îl juca cultul buturugii sacre, aprinsă ritual pentru a stimula soarele slăbit de puteri în anotimpul rece (gh. muşu, mihai coman). în orice caz, se poate afirma că în credeinţele şi obiceiurile populare legate de sărbătoarea crăciunului s-au păstrat cele mai multe elemente precreştine din toate marile praznice bisericeşti de peste an.

seara crăciunului (seara de ajun) deschidea şirul sărbătorilor de iarnă, care ţineau 12 zile şi se terminau în ajunul bobotezei. la mujloc cădea anul nou, marcând renovarea timpului. conform unui scenariu mitic universal, toate acţiunile rituale din această perioadă de renovare a timpului aveau la bază ideea coborârii lumii în haos şi reinstaurarea unei noi ordini cosmice. cele 12 zile constituiau o perioadă de timp impur, periculos, deoarece se desfiinţează graniţele dintre lumea de aici şi lumea de dincolo. este timpul prielnic tuturor actelor de magie agrară, medicală, erotică şi actelor divinatorii sau ofrandelor destinate cultului strămoşilor. e perioada colindelor, procesiunilor şi jocurilor cu măşti (capra, turca, brezaia), a sorcovei şi pluguşorului etc. mitologemul lui moş-ajun, ca şi legendele referitoare la crăciun şi crăciuneasa, atestă vechimea considerabilă a acestei sărbători având în componenţa ei cultul soarelui şi cultul strămoşilor arboricoli. despre acest cult străvechi vorbesc şi elementele magico-rituale implicate în sărbătoarea crăciunului: 

1. arderea buşteanului

2. roţile de foc rostogolite de pe dealuri

3. colacii de crăciun imitând forma soarelui

4. împodobirea bradului sacru etc.

ivan evseev, dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească, editura amarcord, timişoara, 1998, p.98-99