25 ianuarie 2011

la trecutu-ţi mare, care viitor?


experienţa
sunt continuu sub o permanentă stupoare când în interviurile de recrutare (da, lucrez într-o companie de resurse umane!), oamenii muncii nu ştiu să-mi spună ce se văd făcând la 60 de ani (şi nu, nu e întrebarea aceea cu 5 ani). cel mai "bun" răspuns e "nu m-am gândit", sau "s-ajung io la vârsta aia!".  unii cad pe gânduri, şi-şi imaginează - poate pentru prima oară-n viaţă - ce se văd ei făcând la 60 de ani. 

alţii povestesc despre ce vor deţine: o casă (pe pământ), nepoţi, o pensie sau firma proprie. 
ce firmă? întreb.
nu s-au gândit. încă. 
şi n-au făcut nimic s-o construiască. totul e în ceaţă, într-un viitor prea depărtat pentru a începe acum.

mai spun unii că muncesc - pentru ce-au învăţat de la părinţi - pentru familie şi-un trai decent
în dicţionar, decent e tradus ca pudic, cuviincios. iar viaţa noastră e oricum, numai pudică şi cuviincioasă nu.  numai să ieşi în stradă, să asculţi să te uiţi în jur: unde-i pudoarea şi cuviinţa?
bun, iau traiul decent ca ideal.

care ţi-e scopul vieţii? care ţi-e idealul? întreb provocator. 
... şi discuţia de încheie în tăcere, schimb subiectul şi trec la aşteptările salariale.


planuri
m-aştept de la cei care-şi doresc o carieră fulminantă la un plan de dezvoltare pe câţiva ani, cu muncă şi dat în brânci. în 2 ani ajung x, în 5 ani y, în 10 ani ajung ce-mi doresc. îmi doresc o firmă, în 5 ani strâng bani, în 7 îmi scot investiţia şi în 10 ani mă îmbogăţesc cu x în conturi. 
rar văd aşa ceva. doar supravieţuirea, de azi pe mâine. şi speranţa unui noroc obscur sau  a unei conjuncturi favorabile. nu îmi convine, asta este.

exemple
la interviurile pentru primul loc de muncă, absolvenţii îmi spun ce mult le-ar plăcea să facă y, dar în perioada de probă nu le mai place - muncesc prea mult pe bani puţini. toţi au colegi care nu ştiu cum, dar deja câştigă dublu. cât despre profesorii şi părinţii lor cărora le-a trebuit vreo 30 de ani să-şi mobileze o casă şi să-şi ia o maşină, ei nici nu mai există.

zilele trecute, la camera de comerţ din bucureşti, trei judecătoriţe bărfeau şi se băteau de muscă în dosul paravanelor, dincolo de care eu aşteptam de jumătate de oră cu trei file pentru un dosar. altele se plimbau pe hol cu cutii de săpun lichid (pesemne pe cel de la baie îl furase cineva) înainte şi-napoi. ele munceau. iar  acum, că boc le-a tăiat salariul, de ce să n-o lase mai moale? ce contează ce-o să fie? să iasă colo anii de pensie...

ţara
nici unul dintre noi nu avem ţeluri pentru ţară, multora dintre noi, noţiunea însăşi de "ţară" ne face să râdem.  n-o vedem dincolo de chipul slut al lui băsescu, de rânjetul iliescian sau de parlamentarii impotenţi. ne uimeşte entuziasmul japonezilor de după război când au pus umărul să devină putere mondială, ne uimeşte germania de după război. dar atât. cine mai are nevoie de exemple, de modele, mai bine le luăm la mişto, să le mai scurtăm din nas, ştim noi cum au ajuns modelele modele... ne interesează altceva mai mult decât lungul nasului, decât salvarea pielii?
iar îmbogăţiţii noştri, aţi văzut vreunul să vină cu un proiect de anvergură pentru ţară, cu care să ne dovedească "geniul" lor antreprenorial?

n-avem, suntem săraci. de un proiect de viaţă, pe care să-l urmăm cu trudă şi abnegaţie. de un proiect de românie. nu ne vedem viitorul de-a doua zi, cum să-l vedem pe cel al ţării?

poza de aici.

8 comentarii:

  1. Excelent articol, dar e prea plin de bun simt ! Nu injuri pe nimeni, nu spui nici o vorba colorata...Cum sa te inteleaga poporul ?!
    Lasand gluma la o parte, felicitari, de mult nu am citit un articol care sa imi mearga la inima si la minte cum mi-a mers cel de fata !

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, daca te intereseaza un link exchange intra pe http://pegas-motorizat.blogspot.com/- Numele cu care vreau sa apar este: P. M. - Ne amuzăm că nu-i impozabil!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa stii ca nici oamenii care nu folosesc "io" la un interviu nu stiu ce vor face la 60 de ani. Nici eu nu stiu, 30 de ani mi se pare o imensitate de timp cu prea multe variabile ca sa iti poti face un plan cat de cat realist. Dar probabil gresesc si cand vine vorba de cariera lucrurile sunt mai usor de controlat.
    Si zici ca n-a stiut nimeni sa spuna care e "scopul vietii"? Pacat, ma interesa si pe mine :)

    RăspundețiȘtergere
  4. ok, si daca-ti spune unul la interviu ca scopul lui este sa inteleaga viata, il angajeaza cineva? sa fim realisti.

    RăspundețiȘtergere
  5. iti sugerez inca o intrebare pentru un interviu de angajare, in completarea celorlalte: ce este fericirea?

    RăspundețiȘtergere
  6. Ţi-am mai spus şi îţi repet: d'asta te citesc! Eu ştiu exact ce vreau să fac la 60 de ani...dar am aflat aste lucruri mai de curând; pentru un tânăr în pragul vieţii de adult, 60 de ani este doar o reprezentare teoretică a vieţii sale biologice; e greu să te vezi peste 4 decenii, greu de tot...

    RăspundețiȘtergere
  7. @Zina - mersi de aprecieri, dar criticile, ele unde sunt? :)

    @Anca - nu vorbesc despre clarviziuni sau profetii, dar sa ai o idee despre ce inseamna viitorul tau e ca si cum nu te gandesti niciodata ca vei ajunge - inevitabil - la batranete.

    @florin - evident, angajarea nu depinde (numai) de asta.

    @Anonim - pai interviul ar dura 2 ore. sau o secunda. :)

    @Catalin - eu discutam de imaginea unei cariere pe viitor - sa stii pasii pe care trebuie sa ii urmezi. si-apoi de ce o faci, pentru ca iti place sau pentru ca "trebuie"?

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...