am recitit cartea convins că este cartea cu care constantin noica va rămâne în conştiinţa cititorilor români. însă din '90 , de când a apărut în colecţia totalitarism şi literatura estului, în care vor mai fi apărut goma, ierunca, grossman, zamiatin, constat că n-a avut mare ecou.
poate pentru că această mică povestire este de neacceptat pentru români. mai ales Principiul de la care porneşte, milă pentru cei puternici, va părea străin conştiinţei obişnuite. în faţa celor puternici, poţi să te revolţi sau poţi să pleci capul din teamă (noi românii am ales mai mult ultima variantă). dar în nici un caz să te rogi pentru ei. iar aici noica e un exemplu "ciudat", chiar şi - cred - pentru cei credincioşi. "ruga" sa porneşte dintr-un principiu moral, filozofic, nicidecum dintr-o poruncă biblică. principiu asumat atât de puternic, încât devine parte firească a comportamentului său, chiar şi în puşcărie.
în puşcărie, noica face filozofie, citeşte marx - îmi pare chiar rău acum, că doctrina aceasta va dispărea de la sine, în era automatizărilor, odată cu dispariţia muncitorilor din uzine şi a minerilor (p.106) -, comentează hegel, construieşte silogisme şi exerciţii de gândire cu colegii de celulă sau singur. şi se comportă exemplar - evident, nu ştiu câtă memorialistică şi câtă ficţiune e aşternută aici, însă, pentru mine cel puţin, rezultatul a fost unul desigur emoţionant.
această nouă perspectivă asupra lucrurilor, eseurile filozofice alternate cu întâmplări din detenţiune alcătuiesc un tot descumpănitor: unde-s bătăile, unde-s schingiuirile, unde-i suferinţa, unde-i ura faţă de regim, unde-s împotrivirile, unde-i rezistenţa?
cum? poveşti şi teorii filozofice? milă şi înţeţegere pentru torţionari? ha! ăsta-şi bate joc de noi? eu zic doar atât: găsim aici un exemplu. într-o carte exemplară. pentru cititorii neobtuzi.
- graţie tehnicii, lumea noastră s-a mutat, din realul cel aspru sau indiferent, în blândeţea posibilului, şi noi nu mai trăim printre realităţi, ci printre admirabilele posibilităţi realizate. (p.32)
- perfecta manipulare prin "secretariat": afirmarea organizată de sine prin alţii, până la pierderea de sine în alţii. (p.96) porneşti de la o idee, o împărtăşeşti apoi o laşi să se transforme în ceilalţi până când e asimilată şi transformată în altceva.
- am văzut oameni mergând cu bucurie la război, dar n-am văzut pe nimeni mergând cu bucurie la fisc. de ce? e, totuşi, acelaşi lucru în joc cetatea, statul. (p.87)
constantin noica, rugaţi-vă pentru fratele alexandru, editura humanitas, bucureşti, 1990, 125 paginicoperta de doina elisabeta şteflea
de exemplu, s-o ruga opoziţia pentru băsescu?
de exemplu, s-o ruga opoziţia pentru băsescu?
Iarta-ma de offtopic. Datorita faptului ca ai emis aprecieri encomiastice la adresa postarii comune de Craciun, indraznesc sa-ti sesizez un fenomen ciudat: http://veone.wordpress.com/2011/01/23/teaserul/
RăspundețiȘtergere;)
Ai o nominalizare la Cel mai bun blog din 2010 şi leapşa respectivă la mine pe blog.
RăspundețiȘtergerePentru interpretarea mai echilibrata a 'dosarului' Noica, e instructiv sa citim aici:
RăspundețiȘtergerehttp://www.cotidianul.ro/135674-Interpretarea-documentelor-de-arhiva-referitoare-la-Constantin-Noica
Probabil trebuia sa fi spus 'intru interpretarea', spre a da o marunta satisfactie celor sufocati de admiratie pentru guru de la Paltinis :)
asa. eu n-o sa folosesc cuvinte complicate, jargon filologic si alte cele. o sa-ti spun ce cred.
RăspundețiȘtergereasta cu 'poporul roman a ales varianta capului plecat din frica' e un cliseu de succes. are la fel de multe accesari ca acela cu pretinsul 'fatalism mioritic'. sigur, intre cele doua clisee e oleaca de contradictie, ca daca-ti tremura pantalonii de frica cacacioasa, atunci nu mai poti sa-ti astepti moartea cu 'fatalismul' calm al ciobanului mioritic. dar ce-are a face logica? sa n-o lasam sa ne incurce frumusete de discurs...
noica poate ca nu era un teolog si nu practica rugaciunea dupa canoane, dar avea, sub eruditia filosofului, iia inteleptului taran roman. era si el, in fond, un cioban mioritic. adica varianta noastra, infinit mai nobila si mai spiritualizata (dar, evident, cu mai putina valoare comerciala), a lui don quichote. n-avea deci musai nevoie de scolire in ale tipicului. ma gandesc ca traia simplu si firesc credinta, in practica, prin felul bland de a fi, prin demnitate, prin neclintire, prin seriozitate... nu o flutura ca pe o pancarta, ci o traia cu discretie si noblete, fiindca era in adn-ul neamului sau.
si, pentru ca totul, dar absolut totul, se reduce in ultima instanta la basescu si la faptul greu de admis ca exista o opozitie la acesta (intr-un stat modern nu e nevoie de asa ceva!!!), nu stiu daca opozitia se roaga pentru basescu.
dar ma intreb daca basescu se roaga pentru opozitie. si daca da, se roaga sa ce?
@veone - marsi, astept...
RăspundețiȘtergere@Zina - mersi frumos, va veni si leapsa, mai incolo.
@Micawber - noica a existat si inainte de platinis. :)
@Anonim - mersi de comentariu, foarte fain. n-am ce sa adaug.