fericirea pe care mi-o visez: tot timpul din lume.
alex. leo şerban
după moarte Timpul se retrage din corp şi amintirile - atât de indiferente, atât de palide - sunt şterse din cel care nu mai este şi vor fi curând şi din cel pe care îl torturează, şi în care, în cele din urmă, vor pieri, când dorinţa unui trup nu le va mai întreţine.
proust, timpul regăsit.
- un mod hermeneutic deschis de a face critică de film
- un stil proto-blogăristic de a face jurnalism
- un mod elegant, pedant şi poliperspectiv de a trăi cultura: literatură, cinema, fotografie, pictură, blog
ce m-a învăţat?
- să "trăiesc" emoţional cultura
- că auto-antagonismul poate fi creator
- că o nişă e mai cool decât o catedrală
voi fi mereu onorat că modestul meu blog va păstra arhivate câteva fărâme din spiritul lui a.l.ş.
iar ca omagiu, melodia pe care şi-o dorea la înmormântare, alături de prieteni cu micsandre sălbatice şi poze cu marilyn:
foto de aici.
ce nu intelesesem eu din el: "că auto-antagonismul poate fi creator"; tineam prea strans in brate logici...
RăspundețiȘtergeremerci pentru asta
Dumnezeu sa il odihneasca !
RăspundețiȘtergereL-am intalnit de doua ori. Prima data am facut un interviu, la City FM, unul dintre cele mai frumoase. Desi trecuse de 45 de ani, parea un pustan timid, un baietas postmodern. Mi-a placut la el ca era foarte sensibil si digresiv. Lasa chiar o amprenta a acestei sensibilitati in aerul din jur. Era un om diferit de ceilalti. A doua oara l-am intalnit la o vizionare de film, chiar de ziua lui. Cred ca am vazut filmul impreuna cu tine, Dragos!
RăspundețiȘtergereImi pare foarte rau ca a murit, e de cacat ca mor asemenea oameni. Si-asa sunt putini. E un lucru pe care nu-l pot intelege.
am aflat de pe alt blog ca a murit si am intrat imediat la tine sa citesc mai mult pentru ca eram sigura ca ai scris...
RăspundețiȘtergerene-am intersectat si pe blogul tau si pe altele...
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace...