"dovezile" credinţei

în 1600 - 1601, pictorul italian caravaggio pictează tabloul "necredinţa lui toma" în stilul său clarobscur dramatic. este tabloul meu preferat când este vorba despre înviere căci arată aplecarea cu dragoste a lui Isus chiar şi spre de cei care nu cred.

sunt câteva lucruri care-mi plac la această pictură:

- felul cum toma îşi bagă - adânc, cu toată unghia - degetul în rana făcută de suliţă la răstignire, rană care nu mai sângerează - nu ştiu dacă Isus îi ţine mâna ca să i-o conducă spre rană sau ca să i-o extragă de-acolo. şi felul delicat cum îşi destupă rana, arată încă vulnerabilitate, de parcă nu ştii dacă rana e proaspătă sau e vindecată.

- evanghelia nu ne spune ce au făcut ceilalţi apostoli când Isus le-a apărut în faţă înviat, însă carvaggio nu are cum să nu se întrebe. iar felul cum ceilalţi doi apostoli se apleacă asupra dovezii - îmi arată că oricât de credincioşi ar fi fost, le apare şi lor nevoia bruscă a convingerii; par că nu vor să piardă un aşa prilej. înainte de a fi devenit sfinţi, sunt, până la urmă oameni. cu aceeaşi slăbiciuini ca a lui toma. nu iau distanţă de el, ci îi sunt solidari. chiar dacă nu au curajul lui de a întreba, se supun cu bucurie răspunsului ce vine.

- privind tabloul, mă simt părtaş găsirii dovezii. figura calmă a lui Isus arată foarte bine înţelegerea şi supunerea în faţa acestei nevoi profund umane de empiric. şi el a fost om şi înţelege: adu mâna ta şi o pune în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios. (ioan, 20, 27)

poza de aici.