sângele şi inima

o carte plictisitoare?

deşi în vacanţă, m-am bucurat tare mult citind acest roman. trist pe alocuri, dar scris excepţional (şi tradus). pe net, am citit multe impresii despre carte - pe majoritatea cititorilor i-a plictisit, unii nici n-au putut-o termina. eu zic că este una dintre acele cărţi care ori îţi plac, ori nu.

mie mi-a plăcut. de ce? pentru că n-am căutat (şi nici găsit) vreo grilă de interpretare a romanului - ce-a vrut să spună lawrence? - roman social, despre clasa muncitoare engleză, roman de familie, roman psihanalitic, despre complexul oedip, roman erotic, care-a stârnit scandal, din prima ediţie, înlăturându-se de altfel câteva paragrafe (apropo, nu ştiu dacă ediţia românească pe care am citit-o e actualizată cu versiunea completă din 1992).

o carte despre sânge 

mi-a plăcut pentru că, închizând cartea, m-a bucurat neputinţa autorului, dorinţa sa ca pe fiecare pagină să surprindă un ceva, un "glas" al sângelui si inimii, inefabil, dar pe care eu l-am simţit în atâtea întâmplări paradoxale, din carte.

de ce mama nu-şi lasă cei doi fii în pace? de ce nu vrea fiul mijlociu, paul morel, personaj principal al cărţii, să se desprindă de mamă? de ce nu poate s-o iubească pe prima lui iubită, miriam? de ce nu caută la cea de-a doua, clara, altceva decât pasiune? de ce nu găseşte el, până la urmă, nimic care să-l satisfacă pe deplin?

pentru că la mijloc sunt inima şi sângele. ele sunt armele cu care mama se luptă pentru fiii ei, ele sunt armele cu care fiii îşi justifică despărţirile amoroase. ori moare fiul, ori mama, ca legătura să se rupă. paul morel, doar după moartea mamei, va fi liber să-şi împlinească destinul, de pictor sau de scriitor. sau să-şi găsească dragostea adevărată, şi pasiune şi iubire sufletească.

ei bine, în tot acest efort al scriitorului de a "justifica" sângele stă toată arta acestui roman. experienţele personajului, autorul le trăieşte aievea, romanul e şi autobiografic. iar când trăirile nu mai pot fi explicate, ci doar descrise - cu puterea insuficientă a cuvintelor - lawrence se refugiază în natură. toate actele sexuale de la începutul relaţiilor lui morel se petrec în natură, pe timp ploios. 

pictură de d.h. lawrence, de aici

câteva citate

iată cum paul morel se excită cu cireşele:

tânărul, cocoţat instabil pe ramurile mai suple din vârf, se legănă până se simţi vag îmbătat, apoi se aplecă spre crengile din care atârna bogăţia de cireşe bombate, sângerii, şi rupse pumni întregi de boabe lucioase, cu carne răcoroasă. când se apleca, rotunjimile cireşelor îi mângâiau urechile şi gâtul, şi atingerile lor reci îi săgetau fiori prin trup. toate nuanţele de roşu, de la un porfiriu aurit până la stacojiu aprins, licăreau şi cochetau cu ochii lui, pe sub umbrarele de frunziş. (p.362)

morel, ca şi autorul însuşi, e pictor. pentru el viaţa e lumina iar întunericul, moartea. adevărata artă e luminoasă. o pictură pare adevărată pentru că nu are nici o umbră. e toată numai scânteiere de lumină, de parcă aş fi pictat însăşi protoplasma licăritoare din frunze şi din orice altceva, şi nu forma înţepenită. forma îmi pare moartă. numai această luminozitate este adevărata viaţă. forma este o cochilie încremenită. lumina trăieşte cu adevărat înăuntru. (p.195)

  autorul la vârsta de 20 de ani

e-adevărat, poate forma cărţii plictiseşte pe unii, poate lipsa uneori a logicii sau uşoara imoralitate - scandaloasă la vremea aceea (în 1913) - enervează pe alţii, însă eu am întâlnit citind multe licăriri de lumină, care mi-a făcut cartea minunată.

e-adevărat, m-au impresionat 2 propoziţii perfect alese pentru a sugera tragedia:
1. când îi moare fiul cel mare, mama, gertrude morel, lawrence scrie o singură propoziţie care mi s-a părut că exprimă genial trăirile materne: la ora şase, cu ajutorul femeii de serviciu, îl înfăşură (she laid him out). (p.175)
2. când îi moare mama, fiul îi şopteşte la ureche mamei iubita mea ("my love -my love - oh, my love!" he whispered again and again. "my love - oh, my love!")

o capodoperă, pe care am citit-o cu mare entuziasm. vor mai urma şi altele.

p.s. prima carte pe care o cumpăr în această nouă colecţie lowcost a polirom-ului şi care, de ce să n-o spun - deşi prefer clasicele cartonate - mi-a plăcut. atât grafic, cât şi tipografic. o carte care arată perfect de vacanţă.

david herbert lawrence, fii şi îndrăgostiţi (sons and lovers), editura polirom, iaşi, 2011, traducere de antoaneta ralian, 526 de pagini

coperta de carmen parii


romanul în engleză poate fi găsit (e-book) aici.