trecem firesc pe lângă cimitire şi magazine de pompe funebre,
însă nu ne gândim aproape niciodată la propria noastră moarte.
poate pentru că am crescut într-o tradiţie care ne spune că e un lucru rău.
oare nu vom înţelege niciodată că e un lucru firesc?
poză de radu afrim de aici.
Când suntem tineri avem moartea în minte; cu trecerea timpului ea se mută în inimă.
RăspundețiȘtergereentre nous (sic!), azi m-am trezit dupa un cosmar (i-as zice vis la-muritor): visam ca-mi facusem o injectie cu ceva si sunam la ambulanta sa spun ca m-am tazgandit si intrebam daca mai am vreo sansa :)
RăspundețiȘtergerea fost ca o imunizare impotriva... (chiar ma gandeam, pe bune).
pai.. eu, de ex., ma gandesc la moarte, ma gandesc non-stop, ceea ce ma impiedica sa traiesc. si atunci...?
Mi-am pus mâna la ochi să mă testez. Din prima am zis:,,radu afrim'' şi am nimerit-o.:)
RăspundețiȘtergeree de vazut Melancholia, e cu multa moarte.
RăspundețiȘtergereCand vedem popmele funebre moartea pare mult mai aproape.
RăspundețiȘtergereDar ne gândim tot timpul la propria noastră moarte... iar fireşti sunt majoritatea lucrurilor rele ;)
RăspundețiȘtergereDespre morti numai de bine, dar despre moarte?
RăspundețiȘtergere