românia în alte 3 culori

o românie roşie:

iliescu nu vorbeşte despre lovitura de stat, adrian năstase nu vorbeşte despre mătuşa lui, crin antonescu nu vorbeşte despre chiulurile din parlament, băsescu nu vorbeşte despre incompetenţă, parlamentarii nu vorbesc despre întâlnirile lor cu cei care i-au ales, judecătorii nu vorbesc despre tergiversarea dosarelor până la prescripţia extinctivă, nokia şi rompetrol nu vorbesc despre scutirile datorate statului. dar toţi afirmă în luminile înroşite ale mass media că spun adevărul.

o românie neagră:

patronii nu vorbesc despre impozitele neplătite, companiile căpuşă nu vorbesc despre spălarea banilor negrii, funcţionarii nu vorbesc despre şpăgile neimpozitate, ţiganii nu vorbesc despre faptele antisociale, cei cu câini nu vorbesc despre căcaţii de pe trotuare, nevestele nu vorbesc despre bătaia soţilor lor, studenţii nu vorbesc despre analfabetismul propriu, medicii nu vorbesc despre pacienţii ucişi, şomerii nu vorbesc despre banii de droguri, şoferii nu vorbesc despre huliganismele din trafic, nici cetăţenii despre gunoaiele pe care le-aruncă pe jos. dar toţi se plâng pe la colţuri de starea neagră a ţării. 

mai există şi o altă românie?

părinţii nu vorbesc despre copiii lor binecrescuţi, muncitorii nu vorbesc despre treaba lor bine făcută, slujbaşii nu vorbesc despre conştiinciozitatea lor, elevii şi studenţii nu vorbesc despre notele lor bune, patronii nu vorbesc despre profitul lor cinstit, tinerii nu vorbesc despre implicarea lor fără bani, pensionarii nu vorbesc despre noul lor serviciu.

din cele trei românii, mă interesează mai mult ultima, în care îmi place să trăiesc. e cealalată românie, românia albă, visată de poeţi, şi de eroii noştri morţi pe câmpurile de luptă şi pe care îi uităm mereu. românia apărată de străbunicul mort la mărăşeşti e murdărită zilnic cu roşu şi negru. pe oamenii oneşti şi cinstiţi, pe tinerii cu idealuri, cum îi păstrăm albi?