era cea mai cultă femeie din bloc
citea cărţi groase
avea lentile groase
ne privea de sus
lumea îi spunea Doamna
fusese profa de nu ştiu ce materie
la liceul IMGB
şi era super mândră de asta
când a mierlit-o
în drum spre biserică
doi din spate
foşti profi şi ei
şuşoteau
a murit Doamna Fute-Bine
***
o poreclisem Pisicăreasa
pentru că ţinea în casă 12 pisici
cu timpul şi ea începuse să miroasă
şi să se comporte ca o pisică
nu-şi mai plătea lumina & gazele
avea cea mai mare restanţa la întreţinere
când au luat-o cei de la Obregia
tot blocu’ s-a bucurat
când a trecut printre noi
a scrâşnit din dinţi
apoi a mieunat
***
Silviu nu ieşea niciodată
să se joace cu noi
până să intre în scară toţi băieţii
îşi exersau ultimele mişcări de karate
învăţate din filmele cu Bruce Lee
lui Silviu ajunsese sa-i fie frică să ducă gunoiul
se ducea bunică-sa ca să scape necaftit
dupa liceu s-a cărat în State
şi nu l-am mai văzut vreodată
cred că a devenit poet
a spus odată Creţu
în timp ce poşteam o bere la pet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu