5 august 2012

conformistul de bernardo bertolucci


un regal vizual

dincolo de amănunte intelectuale - că este după un roman de-al lui alberto moravia, că adresa victimei din film (profesorul de filozofie) este adresa reală a lui godard (gurul lui bertolucci)

dincolo de poezelele din hadrian  - animula vagula, blandula, hospes comesque corporis (inimioară hoinară, blânduţă, oaspete corpului şi prietenă) sau din d'annunzio, la pioggia nel pineto - ascolta. piove / dalle nuvole sparse. / piove su le tamerici / salmastre ed arse... 

dincolo că a intrat în istoria cinemaului, măcar prin afirmațiile lui coppola, scorsese sau spielberg cum că a reprezentat prima lor influență modernă, 

filmul este o capodoperă a limbajului cinematografic.

1938, italia lui mussolini. tânărul marcello clerici (jucat admirabil de jean-louis trintignant) alege conformismul politic, social și sexual (deși i se dă șansa să aleagă). astfel, pleacă cu nevasta-i burgheză la paris, să-l împuște pe fostul său profesor de filozofie, acum exilat. 

pe mine personal, subiectul (mai ales cel politic) nu m-a atras, deși îl ajută pe autor să-și expună viziunea și personajele. și nici insertul episodului subconștient homosexual ca explicație a fascismului lui clerici. nici episodul oedipian de la spitalul de nebuni nu m-a atras - deși tatăl fluturându-și mânecile negre pe fondul alb e o scenă memorabilă.

însă povestea ca atare, viața sa de lumini și umbre - vezi episodul peșterii platoniciene - de glasuri și tăceri, de intenții și lașități, de voyeurisme și implicări este desfășurată exemplar. decorurile somptuoase copleșesc, sexualitatea feminină a celor două femei (dominique sanda și stefania sandrelli) excită, iar toată Naturalețea cu care bertolucci creează cinema, în fiecare scenă, impresionează.

să luăm de pildă scena în care, din mașină, clerici trăiește doar cu ochii, privind laș, ascuns între pălărie și guler, la iubita sa care e urmărită, afară, de moarte. cum se ascunde el de după geamul mașinii, de viața din afară care poate însemna moarte. deși e pus să omoare, nici măcar asta nu-i reușește, el doar privește - cu ochi spăimoși, ce-i drept - la viața din juru-i. și noi, de câte ori facem asta?



scena spiralei umane



http://littlezosienka.files.wordpress.com/2010/02/conformista.png


[UNSET] (21) 
[%255BUNSET%255D%2520%252822%2529%255B2%255D.png]

[%255BUNSET%255D%2520%252828%2529%255B2%255D.png] 




filmul poate fi văzut online aici

4 comentarii:

  1. Mulţumesc pentru descriere. Unul din regizorii mei preferaţi. Îmi place cum combină arta în film. Acesta încă nu l-am privit, dar o fac nepărat în timpul cel mai apropiat ;)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...