niște oameni s-au gândit că ar fi bine să răsplătească pe cel mai bun povestitor al cetății cu bani mulți. așa că s-au strâns ei să socotească cui să-l dea și pe cine să întrebe. dacă socoteau bine sau nu, important era să răsplătească un povestitor bun.
alții, de pe scaune, când au auzit astea, au gândit că nu e bine. ce dacă nu s-au gândit ei primii. ce dacă na-u mai făcut niciodată așa ceva. dacă oamenii aceia vor așa ceva, s-o facă ori cum cred ei, de pe scaune, ori să nu facă deloc. ei simt mirosurile de la o poștă iar aici nu miroase bine.
așa încât, gândind că nu frumusețea e în detalii, ci urâciunea, au luat la puricat faptele, convinși de istețimea și ascuțimea gândirii lor ilogice, anume: dacă acolo există câteva lucruri urâte, atunci acolo totul e urât.
între timp, oamenii cu fapta și răsplata s-au socotit între ei și au ales. a fost răsplătit un povestitor foarte bun.
nu contează că și ceilalți oameni, cârcotașii fără faptă și fără răsplată, ar fi ales și ei la fel. a contat că au comentat de pe scaune și au simțit că au făcut și ei ceva.
povestitorul a fost mulțumit, oamenii au fost mulțumiți. poate unii povestitori au fost dezamăgiți, dar fiind povestitori buni, vor ști ei să-și spună povestea în anii următori.
întrebarea rămâne: ce vor face oamenii căutători de urâciuni?
până una alta, felicitări povestitorului lucian dan teodorovici pentru cei 10 000 de euro primiți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu