di pi la sușeava

duminică am ajuns la suceava, oraș pe care l-am mai vizitat doar o dată, la 11 ani, într-o tabără.

pe o vreme rece, cu zăpadă și zloată, am pornit pe urmele descoperirii centrului orașului și a câtorva obiective, în ciuda lipsei totale a plăcuțelor indicatoare. probabil că primăria mizează pe oferirea de experiențe tari turiștilor, rătăcindu-i.

un oraș pustiu, cum am observat că au devenit toate orașele româniei duminica, de la un timp chiar și bucureștiul. până la urmă, n-am avut vreme decât să vizitez mânăstirea ioan cel nou, în a cărei biserică uriașă accesul era interzis, în afara unui culoar delimitat de două sfori, ce ducea pesemne la niște moaște. nu am înțeles dacă biserica e oprită pe veci vizitării, sau erau doar niște mofturi clericale ad-hoc.

am pornit voinicește apoi spre cetatea de scaun, pe marginea unui parc înzăpezit, apoi pe marginea cimitirului orașului. ieșisem de mult din oraș, până ce-am dat de muzeul satului bucovinean, lângă care, pe fundal, cetatea de scaun a sucevei stătea năpădită de zăpadă, dezolantă și mult mai mică decât mi-o aminteam în copilărie. evident că accesul era interzis, din cauza zăpezii.

***

cea mai frumoasă a fost participarea la un cenaclu literar, dar despre asta voi povesti mâine.