12 iulie 2013

o întâlnire cu mircea eliade

vocea lui eliade
astă seară am plecat la librăria humanitas de la cișmigiu, mai ales să ascult vocea lui eliade, vorbind românește, într-un dialog cu monica lovinescu. - un fragment din ce am auzit vi-l dau și vouă. (atenție, cum vorbește despre el însuși la persoana a treia!)

m-a emoționat foarte mult să-l ascult pe idolul tinereții mele vorbind românește, după ce-i ascultasem doar cuvintele scrise, pagini de-a rândul. 

invitații
și până să-ai aud vorbind, mă bucuram să-i întâlnesc și invitații evenimentului, prilejuit de reeditarea operei eseistice și științifice a savantului român.
era vorba despre sorin alexandrescu, nepotul lui mircea eliade (fiul surorii sale) și profesor universitar la amsterdam, andrei oișteanu, președinte al asociației române de istorie a religiilor și florin țurcanu, autorul unei monografii eliade. în plus, andrei russo și andreea răsuceanu, moderatori.

pare-se că nimeni nu pregătise nimic, așteptau fragmentele din discursul radiofonic de la care să pronească discuția. mult trecut, multe comentarii la viața lui eliade, comentarii pe care oricine le-ar fi putut găsi în volumul de memorii al lui eliade.

doar andreea răsuceanu a deplasat discuția despre ce (mai) rămâne azi din literatura lui eliade, în afară de discursurile generaționiste. câteva teme noi pentru literatura de atunci, a răspuns alexandrescu - iubirea simultană a două femei, comportamentul huliganic... 

unde erau temele pe care le așteptam, așa cum s-ar fi cuvenit de la niște spirite înalte?
unde erau perspectivele noi pe care însuși sorin alexandrescu le pomenise, vorbind de criticii literari?
unde erau discuțiile despre ideile științifice ale lui eliade - care vor rămâne valabile? care au fost depășite? 
cum mai e astăzi socotit eliade în lumea științifică a istoriei religiilor? cumva desuet?
cum ar trebui citite cărțile sale de eseuri - până la urmă, ăsta era prilejul întâlnirii - de un cititor de azi?

evident că ar fi putu fi și exerciții de imaginație, care ar fi făcut discuția mai interesantă, poate și mai amuzantă - să ne imaginăm că eliade ar fi astăzi sciitor în românia - ce ar fi scris el și cum l-ar fi tratat confrații? ar mai fi emigrat, sau s-ar fi ratat?
ce ar mai găsi eliade azi în india, printre companiile multinaționale de IT și industrii de mână ieftină?

dar în loc de asta, invitații nu s-au stresat deloc: vorbeau din amintiri cu morgă intelectuală - doar era vorba de un savant de renume mondial, nu? - înșirau fapte multe și idei puține. mi-au dat tot timpul impresia că era mai bine dacă rămâneau în singurătatea biroului lor de lucru, în fața foii albe. abia atunci ar fi fost, în mod sigur, mai sclipitori. 
la acest eveniment, cu siguranță nu.

am plecat după o oră și jumătate. 

poate vă întrebați: de ce nu am intervenit? m-am gândit că invitații erau prea respectabili. și mi s-a părut destul de nepoliticos să intervin. dar de fapt, răspunsul a fost că-mi pierdusem total interesul.

mulțumiri organizatorilor de la humanitas care, ca de obicei, stau până târziu să iasă totul bine. și, din acest punct de vedere, iese foarte bine.



Un comentariu:

  1. Vorbește la persoana a treia fiindcă se referă la tema care l-a obsedat de pe când Maytreyi fusese un succes, și anume, scindarea între un Eliade-prozator și un Eliade-cercetător. Dar, pe când în anii '30 era cunoscut pe strada ca 'autor al poveștii cu indieni' și îi erau ignorate eseurile științifice, mult mai târziu a început să fie cunoscut ca 'autor al cărților despre indieni', iar poveștile îi fuseseră uitate. Undeva, prin Memorii, îmi amintesc că se bucurase tare când un student al său îi descoperea poveștile cu schepsis (Isabel, Nopți la Serampore etc). Nu îl justific, egomania egotică - pentru a accentua cât se poate de mult - îi era specifică, dar nu una atât de trivială ca a se referi la sine la persoana a treia pentru a se putea admira mai bine. Cred că la asta vă refereați prin acel 'atenție'.

    Mulțumiri pentru fragment.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...