 |
| dan stanca craii și morții ed. cartea românească, buc, 2012 208 pagini broșate coperta de radu răileanu |
romanul începe cam prost. mai precis, nu începe pe gustul meu, cu personajul scriitor jurnalist ratat care o arde prin spelunci, alături de alți ratați ai tranziției. personaj care se-nsoară, dar nevasta-l înșeală, arătându-i chiar vaginul ei pe ale cărui labii scânteiau stropi de spermă (culmea looser-ului, cred), personaj care... - în fine se-ncadrează în tiparul intelectualului balcanic blazat, copleșit de viață și de „procrastinare“. personaj căruia, dacă nu-i scânteiază stropi de ironie, e total plictisitor.
se continuă apoi cu câteva personaje care încep să facă romanul interesant: avem trei crai de casa scânteii veche, foști colegi de presă: un victor pașadia afemeiat și pârnăiaș, un florea pirgu poet nomenclaturist și un alexandru pantazi tipograf reacționar - sunt avataruri ceaușiste și neocomuniste ale celor trei crai dandy mateini.
ceea ce mi-a salvat impresia romanului este aspectul fantastic al romanului, înțelesul mistic pe are dan stanca îl dă stirpei crailor - trei cavaleri de malta fugiți de napoleon la ruși, apoi în valahia. puterile lor vrăjitorești merg până la craii lui mateiu caragiale, fără a uita inorogul din istoria ieroglifică.
cu craii și morții, dan stanca e la al șaptișpelea roman, și pot spune că am crescut cu romanele lui pe rafturile librăriilor. de-a lungul anilor, în vizitele prin librării, nu se putea să nu întâlnesc un roman de el. nu m-am încumetat însă, să-l citesc. pân-acum. însă pot afirma că are stofă - și încă una de lux - de mare povestitor. doar că prea-melancolia de care abuzează, aspectele dark, lipsite de lumină a paginilor au fost prea mult.
Cavalerii călugări au traversat veacurile ca niște superbe păsări de sânge și fum, sângele rezulta din bătăile la care participau, fumul se ridica din tămâia arsă liturugic. Pe de o parte ochii lor, potrivit învățăturii monastice, nu aveau nevoie să vadă, pe de alta, stirpea de cavaleri ale căror simțuri trebuiau satisfăcute, le cerea să vadă tocmai nevăzutul. De aici, de altminteri, s-a născut condiția lor specială, sfâșiată într-o teribilă tensiune. Cruciadele au fost tocmai aspirația încordată către acele relicve și vestigii care arată trecerea Domnului pe pământ. (p.140)
poate dacă povestea cavalerilor ar fi fost mai stufoasă, poate dacă medicul mihai ștefănescu ar fi condus detectivistic acțiunea romanului, s-ar ai fi redus marota scriitorului român despre destinul ratat al intelectualului - întotdeauna umanist - român.
una peste alta, un roman bun, de revizitare creativă și pasionantă a romanului matein.
primul roman pe care-l citesc din cele cinci, finaliste la premiul augustin frățilă de 10 000 de euro.
alte impresii la micawber, dan c mihăilescu și pe goodreads.
looser se scrie cu un singur o
RăspundețiȘtergere:-/
ȘtergereFara suparare, parca as prefera sa recitesc romanul lui Mateiu I.Caragiale decat unul inspirat de el.
RăspundețiȘtergereCica romanul incepe prost si devine mai bun, dar la final nu prea ti-a placut. Si remarca cu paginile lipsite de lumina se refera la calitatea hartiei si a cernelii, sau ce?
RăspundețiȘtergereDupa recenzia ta, mai bine astept ecranizarea.