24 aprilie 2014

cârcoteli livreşti:

nu ştiu dacă atâtea ştiri despre proaspăt-dispăruta NINA CASSIAN o să-i determine pe cei vizaţi să se îngrămădească să-i citească poeziile. altfel, fără să-i citim poeziile, nu facem decât să evocăm o bătrânică oarecare.

GABRIEL GARCIA MARQUEZ era de câţiva ani buni absent din viaţa literară. nu ştiu ce atâtea lacrimi pentru un om care, cel puţin din punct de vedere politic, n-a fost chiar uşă de biserică. cât despre romane, asta e altă discuţie - ele vor rămâne cu siguranţă. cel puţin două dintre.

ZIUA MONDIALĂ A CĂRŢII: maratoane de lectură, cărţi leşinate pe trotuare, împărţeală de cărţi ca la mort - nu pricep de ce nu o campanie cu "celor care citiţi mai deloc, citiţi măcar azi câteva pagini" sau "editurilor, aduceţi-vă aminte să vă plătiţi autorii"!

sursa

 
 

6 comentarii:

  1. Permite-mi să cârcotesc și eu:

    La Nina Cassian, poate că e mai interesantă și ieșită din comun biografia decât opera - o femeie de o asemenea urâțenie, cu un asemenea succes la bărbați; o comunistă ilegalistă, proletcultistă, cu o viață atât de scandaloasă după standardele epocii; amanți celebri literar etc.

    La Gabriel Garcia Marquez, ce importanță are afilierea politică? Cine mai știe azi, fără Google, dacă Dante a fost guelf sau ghibelin și ce-i mâna în luptă pe unii și alții? (eu mărturisesc că nu) Nici măcar nu știu ce a făcut sau scris Marquez dpdv politic, dar n-aș crede că lucruri mai dubioase decât Eminescu ton amour sau Eliade sau Cioran... Dacă ar fi făcut crime, f.f. probabil aș fi aflat, dacă nu a făcut, ce o fi făcut nu a contat cu adevărat...

    La Ziua Cărții, împărțeala de cărți, la alegere dintr-o mulțime, cum văd acolo în poză, mi se pare o idee mult mai ok decât hipstereala de la „Lecturi urbane”.

    RăspundețiȘtergere
  2. La Ziua Cărții comentasem doar pe baza pozei, abia după am dat click pe sursă și am văzut ce s-a întâmplat ulterior:

    „bucureştenii s-au îghesuit şi s-au împins pentru a pătrunde în ţarcul plin cu cărţi amenajat în centrul Capitalei. Cel care a rupt panglica evenimentul a fost un bărbat în vârstă care a venit înarmat cu două pungi în care a înghesuit zeci de cărţi.”

    :(

    Dar pentru asta aș zice că de vină nu sunt organizatorii, care au avut o idee frumoasă, generoasă, ci „masele populare”... Deși poate că totuși și organizatorilor li se poate reproșa lipsa de cunoaștere a naturii umane...

    RăspundețiȘtergere
  3. Garcia Marquez a fost, fara vreun dubiu, unul dintre marii romancieri ai secolului 20. Cine poate spune ca nu a fost marcat de Un veac de singuratate, Dragostea in vremea holerei sau Despre dragoste si alti demoni? Oricum prin 2010 s-a publicat o colectie de discursuri ale sale, discursuri care au o valoare literara mult mai mare decat gunoaiele carese publica azi. Adevarat, Marquez nu a scris mult, nu atat de mult cum scriu duzinistii King, Saul etc, el nu a scris decat vreo 10 romane si cateve vloume de proza scurta dar literatura sa este de o mare calitate. Dumneata spui ca aici pe blogul tau gasim chestii livresti, chestii referitoare la carti. Bun...si atunci de ce te legi de orientarea politica a lui Marquez, de ce amesteci noroiul politicii cu frumusetea literaturii. Eu aduc un omagiu lui Marquez scriitorul, geniul, nu lui Marquez politicianul. Asa ca mai gandeste ce postezi, mai pune ideile in balanta...cel putin postarea aceasta mi se pare neserioasa.. Nu am semnat anonim pentru a ma ascunde, ci pentru ca nu am astfel de conturi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu apreciez cărţile lui GGM.

      confom teoriei dvs., nu ar trebui citit primul său volum de memorii - a trăi pentru a-ţi povesti viaţa - pentru că acolo e şi ceva politică, nu doar literatură :) oricum, e destul de dificil să citim război şi pace fără teoria politică a lui tolstoi de la final, sau învierea aceluiaşi fără să cunoaştem căutările din spovedanie. destul de dificil de despărţit lucrurile.

      oricum postul se referea la tristeţea bruscă a unora de pe reţelele sociale în faţa aflarea veştii despre moartea lui GGM, deşi se ştia că nu mai scrie demult şi că era bolnav.

      Ștergere
  4. @dragos

    Ma bag si eu ca musca la arat :) Cei de pe retelele de socializare l-au elogiat pe GGM ca pe ultim tribut de recunostinta, si pe buna dreptate, pentru ca el ocupa un loc aparte in literatura realist-fantastica (asa cum a fost catalogata de criticii literari). Ce importanta are ca nu a mai scris nicio carte de ani de zile? Asta inseamna ca i se anuleaza meritele literare? Sa nu uitam ca este laureat al premiului Nobel, performanta la care noi, romanii, inca n-am ajuns, desi o ravnim in fiecare an (Herta Muller e considerata reprezentanta Germaniei).

    Cat despre inghesuiala la carti luate de-a moaca (oricum, felicitari organizatorilor filantropici) ma intreb daca chiar li s-a deschis apetitul romanilor pentru citit literatura. Chiar asa, sa vii cu doua sacose si sa ti le umpli cu carti, la altii din jur nu s-a mai gandit omul acela?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe cît pariem că a luat cu sacoșa ca să le vîndă la primul anticariat? ;)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...